Profesii

Contabilitatea şi retailul, domeniile care caută să angajeze pensionari part-time

Contabilitatea şi retailul, domeniile care caută să...

Autor: Mediafax

27.08.2017, 13:15 1391

În retail, în special în supermarketuri, pensionarii care vor să se angajeze pot ocupa funcţia de casier. „Sunt firme cunoscute care au început să promoveze acest tip de colaborare part-time în weekend sau în timpul săptămânii”, a spus Raluca Peneş, coordonator de resurse umane la Smartree, companie care activează pe piaţa de externalizare a serviciilor de salarizare şi administrare de personal.

În contabilitate, unele firme aleg să continue colaborarea cu persoanele care au ieşit la pensie. „Sunt oameni care, spre exemplu, lucrează 10-20 de ani în cadrul unei companii şi în continuare îşi păstrează colaborarea cu firma respectivă, în contabilitate, chiar şi resurse umane”, a precizat Peneş.

Iniţiativa de angajare a pensionarilor este recentă pe piaţă şi nu se poate vorbi, încă, de o tendinţă, susţine Raluca Pârvu, business manager la firma de consultanţă în management şi resurse umane BPI Group.

„Am remarcat foarte recent campania unui retailer care propune angajări pentru “rotunjirea veniturilor” pensionarilor din Bucureşti. Este foarte recent, încă nu putem vorbi de un trend, ci mai degrabă de încercarea unui angajator de a găsi soluţii la problema cu care se confruntă. Acest proiect – dacă va avea succes – poate constitui o resursă pentru o serie de companii. Să nu uităm că multe dintre ele încă evită să angajeze persoane peste 45 de ani. Saltul de la acest criteriu al tinereţii la angajarea unor seniori, dispuşi să muncească, activi şi implicaţi, este uriaş!”, a precizat Pârvu.

Avantajul angajatului este reprezentat de venitul suplimentar, în timp ce angajatorul beneficiază de experienţa şi de caracterul stabil al pensionarului angajat.

„În ultima perioadă sunt multe domenii care apelează la serviciile persoanelor care au ieşit deja la pensie. E un avantaj pentru ambele părţi, pentru angajator, că găseşte oameni în domenii în care există deficit, iar pensionarii sunt mult mai stabili şi responsabili, pentru că nu îşi schimbă jobul atât de des. Pentru pensionari înseamnă un venit în plus, mai ales cei care au venituri mici, plus că încă sunt oameni care sunt în putere, au muncit o viaţă întreagă şi îşi doresc să aibă activitate în continuare”, a explicat reprezentanta Smartree.

Un alt avantaj, atât pentru angajator, cât şi pentru angajat, este reprezentat de faptul că nu sunt nevoiţi să mai plătească contribuţia la şomaj, pentru că nu mai există riscul de a intra în şomaj. Angajatul plăteşte contribuţia pentru pensie, iar la o anumită perioadă aceasta se recalculează, iar pensie creşte, a adăugat Raluca Peneş.

„Angajarea unui pensionar poate fi „reciproc avantajoasă”. Primul câştig este cel al flexibilităţii referitor la orarul de lucru. Apoi putem evoca stabilitatea salariatului – în retail, rata de plecare este foarte mare comparativ cu alte industrii şi îngreunează activitatea. Cu siguranţă, fiind un job de completare, şi aşteptările financiare vor fi aliniate. Desigur, nu este vorba de un act de caritate, ci de o angajare cu acte în regulă, obligaţii, reguli, sarcini, la fel ca pentru orice alt angajat. Va obliga poate angajatorii să analizeze întâi dorinţa omului de munci şi capacitatea (tehnică şi/sau fizică) şi apoi vârsta!”, a menţionat Raluca Pârvu.

Numărul mediu de pensionari în primul trimestru din 2017 a fost de 5,2 milioane de persoane, în scădere cu 11.000 faţă de trimestrul precedent. Pensia medie lunară a fost de 1.016 lei, mai mare cu 6,1% faţă de trimestrul trecut. Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 981 de lei, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO