Profesii

Cornelia Coman a ajuns în zece ani de la middle manager la CEO peste active de un miliard de euro

Cornelia Coman a ajuns în zece ani de la middle manager...

Autor: Ioana Mihai-Andrei

20.03.2015, 19:45 598

În 2005, Cornelia 
Coman era director de actuariat şi management al investiţiilor în cadrul ING Asigurări de Viaţă. Zece ani mai târziu, este director general al ING Asigurări de Viaţă în Ungaria şi Bulgaria, care administrează active de 1 miliard de euro, fiind una dintre puţinele românce care conduc companii peste hotare. Ea este unul din pariurile câştigătoare ale Business Magazin încă din 2005, an în care apărea în promoţia 
„100 de manageri de top“.

"Am avut două modele în viaţa mea profesională“, spune Cornelia Coman. Unul dintre acestea a fost canadianul care a angajat-o în 1998, Charles BRINDAMOUR; de la el, povesteşte Coman, a învăţat „ce înseamnă să fii un bun profesionost şi ce înseamnă să arunci oamenii în apă ca să se dezvolte repede. Acum conduce cea mai mare companie de asigurări din Canada“.

Cel de-al doilea model este olandezul Bram Boon, cel care a condus afacerile ING Asigurări în România înainte ca poziţia să fie preluată de Cornelia Coman, de la care a învăţat, printre altele, cât de important este ca un lider să fie relaxat, tot timpul cu zâmbetul pe buze şi foarte apropiat de oameni.

Citiţi articolul integral pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO