Bucureştiul are o pondere de 59% din totalul forţei de muncă din sectorul IT al ţării, urmat de Cluj cu 10% şi Timiş cu 5,5%, iar pe ultimele locuri se situează Giurgiu cu 0,05% şi Mehedinţi cu 0,06%.
„În domeniul IT, unde evident avem performanţă şi unde a crescut volumul în mod exploziv, avem o mare problemă naţională. Din studiul făcut de PIAROM pe datele din REVISAL (softul Inspecţiei Muncii de evidenţă a salariaţilor din economie - n.red.), primele zece judeţe înregistrează contracte de muncă în sectorul IT de ordinul miilor şi zecilor de mii. Ultimele judeţe au doar câteva contracte de muncă în domeniul IT. Nici instituţiile publice nu îşi asigură un specialist IT“, a spus Cristian Pârvan, preşedinte al Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM).
În Caraş-Severin există doar 205 angajaţi în IT, în Ialomiţa 182, în Tulcea 152, Mehedinţi 99 şi în Giurgiu 92. „Este clar că aceste judeţe nu pot să plătească nişte oameni de IT. Nu există altă soluţie decât o schemă de compensare. Cum se fac tot felul de scheme de ajutor pe tot felul de firme de peste 10 angajaţi, să se caute o schemă de ajutor pentru a asigura specialişti în zonă.“