• Leu / EUR4.7559
  • Leu / GBP5.4795
  • Leu / USD4.1941
Profesii

Criză acută de personal pe Litoral: 5.000 de locuri de muncă aşteaptă să fie ocupate

Criză acută de personal pe Litoral: 5.000 de locuri de muncă aşteaptă să fie ocupate

Autor: Mediafax

28 apr 2018 849

Agenţii economici care desfăşoară activităţi pe litoral spun că se confruntă cu o criză acută de forţă de muncă, pentru acest sezon estival fiind disponibile circa 5.000 de locuri de muncă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad, a atras atenţia, luni, în cadrul unei întâlniri ce a avut loc la Constanţa, la care a fost prezent şi ministrul Turismului, Bogdan Gheorghe Trif, dar şi agenţi economici şi autorităţi locale, asupra faptului că există o criză acută de forţă de muncă calificată.

Potrivit Business Magazin, salariile ajung la 3.000 de euro. 

„A fost o hotărâre constructivă. Am ridicat două tipuri de probleme, unele care sunt foarte urgente şi care, în special, vizează nevoia urgentă de cel puţin 5.000 de locuri de muncă. Cinci mii de locuri de muncă sunt astăzi libere pe litoral! Trebuie soluţii cât se poate de urgent pentru că, vă spun sincer, nu mai avem cu cine să lucrăm. Am fost acuzaţi că nu dăm salarii. Dăm salarii foarte bune! Noi întotdeauna căutăm un echilibru între ce producem, ce plătim la stat şi ce rămâne ca să putem continua o activitate. Este un lucru foarte trist. Acum 4 - 5 ani de zile nu era această problemă, acum este”, a spus Murad.

Bogdan Gheorghe Trif a replicat că încearcă să remedieze problemele, o soluţie fiind deschiderea unui centru de excelenţă în instruirea personalului în turism.

„Sunt de puţin timp şi încerc să remediez problemele. Din păcate turismul a fost neglijat în ultima perioadă, dar nu mai este cazul. (…) E una din principalele probleme cu care se confruntă sectorul de turism. Ne dorim să facem, inclusiv la Constanţa, am avut discuţii cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, un centru de excelenţă în instruirea personalului în turism”, a spus Trif.

 

Etichete:

Principalele valute BNR - miercuri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7559
Diferență: -0,0357
Ieri: 4.7576
Azi: 4.1941
Diferență: 0,0072
Ieri: 4.1938
Azi: 5.4795
Diferență: 0,2525
Ieri: 5.4657
Azi: 4.1867
Diferență: -0,0668
Ieri: 4.1895