Profesii

Cu 350.000 de liceeni care nu au luat bacalaureatul în patru ani, România a pregătit, practic, două promoţii complete de „servitori“ pentru piaţa muncii

Cu 350.000 de liceeni care nu au luat bacalaureatul în...

Autor: Adelina Mihai, Corina Mirea

09.07.2014, 15:26 837

România a pregătit în ultimii ani două promoţii complete de absolvenţi de liceu care nu au putut justifica de ce au mers la şcoală timp de patru ani, iar singurele opţiuni ale pieţei muncii care le-au rămas sunt slujbele mediocru remunerate, de muncitori necali­ficaţi, indiferent dacă le obţin la un moment dat în ţară sau în străinătate.

În aceeaşi vreme, România înregistrează în Europa încă un record nedorit – acela de ţara cu cei mai puţini absolvenţi de studii superioare din totalul populaţiei.

Cu doar 13% din populaţie având studii superioare, cu mii de absolvenţi de facultăţi părăsind ţara, cu 40% din absolvenţii de liceu ratând examenul de bacalaureat, România oferă tabloul dezolant al unei ţări istovite.

Rata de 40% din absolvenţi ratând bacalaureatul echivalează, practic, cu 40% din absolvenţii unui an şcolar care se îndreaptă spre salarii de mizerie în ţară sau aiurea şi fără şanse de a spera la un salariu la care aspiră un absolvent de facultate.

În ultimii patru ani, 350.000 de absolvenţi de liceu – aproape cât două promoţii - nu au promovat examenul de bacalaureat, iar foarte puţini dintre cei respinşi s-au înscris sau au promovat examenul din mai multe încercări, potrivit datelor de la Ministerul Educaţiei. În contextul în care companiile care mai fac angajări solicită o calificare sau diplome care să gireze pregătirea candidaţilor în anumite domenii, eticheta de „respins la bac“ anulează, aşadar, aproape orice şansă de a spera la un loc de muncă bine plătit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO