• Leu / EUR5.3368
  • Leu / GBP6.3228
  • Leu / USD4.7430
Profesii

Cum a ajuns HARDOT, un brand românesc de pantofi, în garderobele unor vedete precum Jennifer Lopez, Heidi Klum sau Rita Ora

Business Magazin

Autor: Ioana Matei

13.09.2026, 16:01 596

Au desenat pantofi care nu încercau să placă tuturor şi au construit un brand pe care astăzi îl recunoşti înainte să îi vezi numele. De la un atelier din Sibiu până în garderoba unor vedete precum Jennifer Lopez, Heidi Klum sau Rita Ora, drumul HARDOT a fost unul marcat de consecvenţa de a rămâne fidel unei identităţi.

Puţine branduri româneşti de fashion reuşesc să fie recunoscute dintr-o singură privire. Şi mai puţine ajung, fără campanii spectaculoase şi fără investiţii uriaşe în marketing, în garderoba unor vedete precum Jennifer Lopez, Heidi Klum, Rita Ora sau Thalia. HARDOT este unul dintre ele.

În spatele pantofilor cu tăieturi îndrăzneţe şi accesorii metalice plasate în locuri aparent imposibile stau două prietene care se cunosc din copilărie şi care, în urmă cu mai bine de un deceniu, au decis să construiască un brand fără să urmărească tendinţele industriei, ci propria viziune despre feminitate, curaj şi libertatea de a fi diferit. Pentru Dana Iuga, directorul creativ al HARDOT, totul a început, paradoxal, cu hainele.

 
Te-ar putea interesa și:

A studiat design vestimentar la Universitatea de Artă şi Design din Cluj, convinsă că acesta va fi drumul ei profesional. La fiecare prezentare însă, se întâmpla acelaşi lucru: publicul vorbea despre pantofi. „Am studiat design vestimentar în cadrul Facultăţii de Artă de la Cluj, iar în toate prezentările pantofii erau cei care ieşeau în evidenţă, nu hainele. Practic, ei m-au găsit pe mine”, povesteşte ea cu naturaleţe.

Au urmat un masterat şi un doctorat în modă, o cercetare despre evoluţia tocului înalt – de la Caterina de Medici la Christian Louboutin – şi sute de ore petrecute încercând să înţeleagă nu doar cum se construieşte un pantof, ci şi de ce acesta poate deveni un simbol al puterii, al seducţiei sau al libertăţii. În paralel, împreună cu Alina Popa, prietena sa din copilărie, începea să construiască un business.

CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează GrECo&ZF Risk Day – HORIZON, 28 octombrie 2026. Fii alături de noi!

Urmează ZF Agrobusiness Summit, 26 octombrie 2026. Fii alături de noi!
Principalele valute BNR - astăzi, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.3368
Diferență: -0,0037
Ieri: 5.3368
Azi: 4.7430
Diferență: -0,2964
Ieri: 4.7430
Azi: 6.3228
Diferență: 0,1965
Ieri: 6.3228