• Leu / EUR4.9472
  • Leu / GBP5.8347
  • Leu / USD4.7020
Profesii

Cum poţi deveni marinar şi câştiga peste 10.000 de euro pe lună

Cum poţi deveni marinar şi câştiga peste 10.000 de euro pe lună

Autor: Mădălina Panaete

06.09.2014, 16:25 15246

În România, sunt trei instituţii de învăţământ ale căror cursuri le poţi urma pentru a-ţi începe cariera de ofiţer în marină:  Universitatea Maritimă Constanţa, Academia Navală Mircea cel Bătrân şi Colegiul Nautic din Mogoşoaia, deschis recent.

„Trebuie să te hotărăşti ce fel de marinar vrei să fii. Sunt brevetaţi, de exemplu ofiţeri mecanici sau de punte, sau nebrevetaţi, adică personalul auxiliar. Dacă vrei să devii ofiţer trebuie să urmezi cursurile uneia dintre instituţiile acreditate”, precizează el. Pe lângă terminarea uneia dintre aceste facultăţi, înainte de a păşi pe o navă în calitate de ofiţer, trebuie să faci cadeţia, adică practica, trebuie să urmezi cursuri IMO, care cuprind tehici de prim-ajutor medical, prevenirea incendiilor sau tehnici de supravieţuire pe mare, şi să ai carnet de marinar şi brevet de ofiţer. Pentru a obţine brevetul de ofiţer taxa este foarte mare, însă Sabin spune că aceasta se „decontează” din salariul din prima lună ca ofiţer.

 Meseria de ofiţer maritim se împarte în trei categorii: ofiţer de punte, electrician şi ofiţer mecanic, ultima fiind şi alegerea lui Sabin, miza fiind un salariu de câteva mii de euro pe lună.

De exemplu un cadet (adică practicant) câştigă 300-400 de euro pe lună, iar salariul lunar al unui ofiţer porneşte de la 2.000-3.000 de euro în funcţie de grad.

Salariul poate ajunge în timp şi la 6.000-10.000 de euro sau chiar 12.000 de euro pe lună în cazul unui comandant, însă depinde de la companie la companie, dar şi de tipul navei. Pe tancuri petroliere se câştigă cel mai bine. Contractele de muncă pot fi încheiate pe o perioadă de până la 8-9 luni, aşa cum este cazul navelor de pasageri, iar cele pe navele de transport de containere contractele sunt de 3-4 luni cu o pauză de 1-2 luni acasă. De cele mai multe ori, marinarii se întorc cu salariul aproape întreg acasă, deoarece compania la care lucrează plăteşte drumul, cazarea la hotel dacă este cazul, masa pe navă sau asigurările de sănătate, singurele lucruri care implică cheltuieli proprii sunt cadourile pentru prieteni şi familie.

Citiţi aici povestea unui marinar român de 25 de ani care lucrează pentru o companie în care salariile ajung la peste 10.000 de euro pe lună.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9472
Diferență: -0,0101
Ieri: 4.9477
Azi: 4.7020
Diferență: -0,4805
Ieri: 4.7247
Azi: 5.8347
Diferență: -0,7873
Ieri: 5.8810
Azi: 4.7195
Diferență: -0,3905
Ieri: 4.7380