Dacă baza legală de încadrare a unui cetăţean din Asia sau dintr-un stat non-UE este de 4.162 lei, în domeniul wellness - spa salariile pot ajunge ca valoare medie netă pâna la 4.000 de lei (luând în calcul bonusurile şi avantajele oferite de către companii). În sfera producţiei sau a construcţiilor, oferta companiilor diferă în funcţie de solicitări: munci calificate sau necalificate. Şi aici salariile pot depăşi în medie 3.500 - 4.000 lei net dacă străinii angajaţi sunt calificaţi şi fac dovada practică a meseriei certificate.
„Aşteptările financiare ale angajaţilor devin un cost pentru companie, dar în acelaşi timp şi o investiţie care se amortizează în timp prin calitatea activităţii prestate de către aceştia”, crede Iulia Vesa. „Recrutarea de personal din ţările din Asia reprezintă un bun prilej pentru a aduce profitabilitate în cadrul companiei angajatoare, reducând costurile salariale şi crescând foarte mult randamentul în munca pe termen mediu-lung.”
Principalele motive pentru care companiile româneşti apelează la această soluţie sunt lipsa personalului din România dispus să lucreze în condiţiile propuse de companii, creşterea randamentului în muncă la nivel de companie, prin urmare şi a profitabilităţii acesteia pe piaţă, amortizarea cheltuielilor cu procesele de selecţie si recrutare prin semnarea unor contracte pe perioadă lungă (2-3 ani), utilizarea unui personal deja specializat în care nu mai e nevoie să se investească pe termen scurt dar şi dezvoltarea unui sentiment de globalizare, deschidere, multiculturalitate. „Românii dispuşi să lucreze în România fie nu au competenţele specifice, fie nu au experienţă practică suficientă, pentru că sistemul educaţional din România efectiv nu ţine pasul cu realitatea”, conchide Iulia Vesa.
Multi Professional Solutions, o altă companie de recrutare, a început aducerea personalului din Asia în 2007 şi a evoluat de la plasarea câtorva zeci de persoane pe an până la ordinul sutelor în prezent. „Am plasat câteva mii de persoane, mai întâi din Filipine şi Bangladesh, iar recent din Nepal şi India”, spune Corina Constantin, reprezentant al companiei. În ceea ce priveşte salariile, acestea sunt mai ridicate în cazul filipinezilor. „Principalul motiv este lipsa forţei de muncă, urmată de instabilitatea personalului din România, precum şi o mai mare loialitate din partea asiaticilor”, notează ea.
De aceeaşi părere este şi Dragoş Versanu, manager al platformei Recrutare-Vietnam.ro: „În momentul de faţă, din România lipsesc peste 600.000 de oameni care să acopere diferite posturi, iar acest deficit e în creştere. La început, cine aducea personal străin apela la această variantă pentru că era o forţă de muncă mai ieftină; cine aduce astăzi o face pentru că e o forţă de muncă stabilă. Firmele care iau contracte pe mai multe luni sau ani nu ştiu dacă la jumătatea perioadei o să mai aibă angajaţii pe care s-au bazat în ziua semnării contractului. Practic, asta e principala motivaţie a firmelor atunci când vine vorba de aducerea forţei de muncă din afară. Important nu mai e costul, ci stabilitatea angajaţilor, mai ales într-o perioadă în care forţa calificată de muncă a plecat spre Europa”, notează el.
„Există o serie de acte care trebuie întocmite, de care ne ocupăm noi, ca firmă de consultanţă; sunt o serie de paşi de urmat, dar procesul durează în jur de trei luni după care omul poate veni la muncă în România”, explică Dragoş Versanu. „În anumite cazuri există condiţionări, de asta nici nu lucrăm cu foarte multe ţări, noi ne rezumăm la Vietnam şi Sri Lanka; sunt două pieţe în care noi avem încredere, iar rezultatele de până acum au fost foarte bune.”
Fenomenul de recrutare a personalului din Asia a început de mult timp, de prin 2005-2006, spune Dragoş Versanu. A stagnat apoi destul de mult, începând cu perioada de criză din 2008-2009, iar acum patru ani lucrurile au început din nou să se mişte. Angajatorii au început din nou să caute această soluţie, iar anul trecut a fost una cu o cerere foarte mare, remarcă el.
„Anul trecut au intrat în ţară peste 400 de angajaţi din Vietnam şi Sri Lanka, în vreme ce numărul cererilor în lucru trece de 1.000. Salariile încep de pe la 400 de dolari şi urcă în funcţie de specializare şi orele suplimentare pe care le fac muncitorii, unii câştigă mai mult şi alţii mai puţin. Angajaţilor li se asigură obligatoriu şi cazare şi masă, nu vine nimeni fără cele două componente”, spune Versanu. În urmă cu 12-13 ani, salariile oferite erau de maximum 300 de dolari, dar în general se situau în jurul valorii de 200 de dolari.
„Deficit există în absolut toate domeniile, în construcţii, în servicii şi aşa mai departe. Există o cerere de muncă uriaşă în România, iar noi primim cereri din toate domeniile; sigur, sunt firme care nu îşi permit să angajeze străini din cauza costurilor sau unele care nu vor încă să plătească mai mult. Dar cei care au contracte în derulare sau care înregistrează minusuri îşi asumă un cost mai mare pentru a putea duce angajamentele la bun sfârşit”, notează managerul platformei de recrutare.
Cererile vin din Bucureşti, Braşov, Timişoara, Cluj – în general oraşele mari, spune Dragoş Versanu. „Cei mai mulţi angajaţi îi plasăm în zona de construcţii, pentru că acolo şi lucrările sunt ceva mai de anvergură şi nu se pot face cârpeli, nu se poate lucra subdimensionat”. Angajaţi se mai aduc din Filipine – mai ales ca bone sau pentru diverse treburi prin casă –, din Nepal sau India; depinde de specificul fiecărei meserii, dar majoritatea sunt din aceste ţări, încheie el.
Numărul străinilor care muncesc în ţara noastră creşte încet dar sigur. Cât timp forţa de muncă va continua să plece din România, angajatorii vor fi nevoiţi să se orienteze, în continuare, către pieţe considerate până nu demult exotice. E un cerc vicios, pentru că sumele plătite străinilor – mai mari decât cele plătite în mod obişnuit unui român – ar putea satisface cerinţele celor care în loc să lucreze în ţara natală iau drumul străinătăţii, căutând locuri de muncă în ţări ca Italia, Spania, Marea Britanie, Austria sau Germania.
Cât despre John, el speră să mai poată lucra în România încă doi ani, dar spune că soarta e cea care va decide. „Nu vreau să mă întorc în Filipine şi voi lupta pentru fiecare şansă care mi se oferă”, conchide el.
