Profesii

Dacă s-ar introduce un salariu minim european, în România salariul minim pe economie ar creşte cu aproape 600 de lei, până la 1.920 de lei, faţă de 1.340, cât este acum

Dacă s-ar introduce un salariu minim european, în...

Autor: Răzvan Botea

21.01.2020, 11:26 4088

Iniţiativa de la nivel european de a crea un salariu minim standard pentru statele membre ale Uniunii Europene va aduce un salariu minim în fiecare stat membru echivalent cu 60% din salariul mediu net din ţara respectivă. Astfel, costurile unui angajator din România cu forţa de muncă, unul dintre cele mai importante costuri, va creşte semnificativ, au spus consultanţii EY, în cadrul unui eveniment al companiei de consultanţă şi audit.

„Salariul minim european ar înseamnă un salariu de referinţă pentru toate ţările membre ale Uniunii Europene. Este greu de crezut că se va stabili o valoare anume, însă intenţia este de a stabili un cadru, o formulă de calcul a salariului minim şi alinierea statelor membre din acest punct de vedere”, a declarat Claudia Sofianu, partener EY România.

În condiţiile în care decalajul economic şi al veniturilor dintre unele state membre, cum ar fi România sau Bulgaria şi ţările dezvoltate ale Uniunii Europene rămâne important, consultanţii EY spun că, cel mai probabil, stabilirea salariului minim din fiecare stat membru se va calcula în funcţie de nivelul salariului mediu din ţara respectivă, o proporţie de 60%. În noiembrie 2019 salariul mediu net în România era de circa 3.200 de lei net, în vreme ce salariul mnim pe economie era de 1.160 de lei net, circa 36%. Ca să ajungă la 60% din salariul mediu net pe economie, salariul minim net ar trebui să crească cu 760 de lei şi să ajungă la 1.920 de lei net.

În acest moment sunt mai mult de 1 milion de salariaţi care au un contract individual de muncă în zona salariului minim pe economie.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO