210.000 de români trebuie să meargă la administraţiile fiscale până la 31 ianuarie 2018 pentru a declara veniturile din activităţile independente, dacă au avut cumulat astfel de venituri mai mari de 22.800 de lei în 2017.
Conform noilor modificări fiscale, contribuabilii persoane fizice, chiar dacă sunt deja salariaţi, trebuie să plătească contribuţia de pensii şi de sănătate aferentă salariului minim brut lunar pe economie, acum de 1.900 de lei lunar, deci 22.800 de lei anual.
Este adevărat că, faţă de anii anteriori, contribuţia s-a redus substanţial pentru că se calculează doar la nivelul salariului minim brut, în condiţiile în care în trecut era proporţională cu venitul încasat din activităţi independente, însă bătaia de cap putea fi evitată.
Întrebarea este simplă: dacă tot se plăteşte şi de către salariaţi şi este vorba de o sumă fixă, indiferent de valoarea veniturilor încasate din activităţi independente, de ce nu se pot declara şi achita aceste contribuţii direct de către angajator, aşa cum se întâmplă pentru cele aferente salariului din contractul de muncă?
Cu alte cuvinte, de ce să pui omul pe drumuri – pentru că, în afară de completarea declaraţiei până la 31 ianuarie, urmează plăţile care trebuie făcute la Fisc în fiecare trimestru – când poţi foarte bine să incluzi aceste contribuţii suplimentare în contribuţia totală plătită de angajaţi?
Practic, un salariat are deja o relaţie cu Fiscul, prin intermediul angajatorului său. De la 1 ianuarie 2018, angajatorul colectează şi plăteşte CAS-ul (contribuţia de asigurări sociale – pentru bugetul de pensii) şi CASS-ul (contribuţia de asigurări de sănătate – pentru Casa de Sănătate), aferente salariului brut negociat cu angajatul.
Trecerea CAS-ului şi CASS-ului în sarcina integrală a angajatului l-a transformat pe acesta într-un fel de PFA (Persoană Fizică Autorizată) cu contract de muncă, însă pentru care colectarea taxelor şi contribuţiilor este făcută de angajator.
Dacă noua filozofie a Ministerului de Finanţe este ca angajatorii să fie „agenţii” de colectare a taxelor şi contribuţiilor de la persoanele fizice, atunci de ce să nu meargă până la capăt?
Astfel, ar fi suficient ca toţi cei care ştiu sau estimează că au venituri din activităţi independente – PFA, drepturi de autor, din chirii, din activităţi agricole, din investiţii sau din alte surse mai mari decât 22.800 de lei pe an – să-şi notifice angajatorul că obţin astfel de venituri şi banii să fie reţinuţi şi plătiţi la ANAF de către acesta.
Este vorba de o sumă fixă anuală: 25% din 22.800 la contribuţia de pensie, adică 5.700 de lei, plus 10% din 22.800 de lei contribuţia de sănătate, adică încă 2.280 de lei.
În acest fel, nu este vorba decât de o suplimentare a contribuţiilor pe care oricum salariatul este obligat să le plătească către ANAF, prin intermediul angajatorului.
Aceasta este o propunere. Poate nu este bună. Însă ideea de bază de la care trebuie plecat este ca oamenii să fie cât mai puţin puşi pe drumuri şi canalele deja deschise de relaţionare între contribuabil şi Fisc să fie utilizate la maximum.
Aşa cum întreprinderile au un singur cont – sau vor avea un singur cont prin care trebuie să plătească toate taxele şi contribuţiile către ANAF – la fel persoanele fizice ar trebui să aibă o relaţie unică cu Fiscul.
Dacă tot există nişte taxe şi nişte obligaţii de plătit, sistemele ar trebui construite în aşa fel încât toate aceste contribuţii şi impozite să fie făcute o singură dată pe an şi într-un singur cont. Sau, dacă deja există această relaţie contribuabil - Fisc intermediată de angajator, să fie folosită şi pentru plata celorlalte obligaţii.
Mai ales că, odată cu trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, se individualizează relaţia de contribuitor la fondul de pensii a fiecărui salariat.
Practic, Fiscul va şti în orice moment cât şi în contul cui a plătit un angajator contribuţii şi impozit pe venit.
Prin această soluţie, s-ar descoperi practic şi cazurile de abuz al utilizării PFA-urilor, drepturilor de autor şi al altor metode nonsalariale de plată a muncii practic dependente, pentru că se va vedea direct cine are şi contract de muncă şi de alt tip cu acelaşi angajator/parte contractuală.
Dacă nu ar fi vorba de o sumă fixă anuală, ar fi complicat pentru că ar trebui ca angajatul/angajatorul să calculeze în funcţie de venitul încasat procentual obligaţia aferentă de CAS sau CASS. Însă aici este un joc tip 1 sau 0: eşti sau nu eşti în categoria celor care câştigă mai mult decât 22.800 de lei pe an din venituri din activităţi independente, fiind şi salariat.
Dacă ai şi venituri din activităţi independente, automat ai de plată, suplimentar faţă de contribuţiile sociale aferente contractului de muncă, încă 5.700 de lei la pensie şi 2.280 de lei la sănătate pe an.
Pot fi şi alte soluţii. Însă în relaţia contribuabil - Fisc, Fiscul este cel care trebuie să ofere cea mai simplă modalitate de declarare şi de plată a impozitelor şi contribuţiilor, pentru că altfel chiar încasările au de suferit. Pune oamenii să vină la ghişeu, să piardă ore în trafic, şi or să facă tot posibilul să evite plata taxelor. Oferă-le posibilitatea să se achite de obligaţii elegant, fără bătaie de cap, şi poate vei căpăta mai mult.
