Toţi cei 1011 angajaţi de la şantierul naval Damen Mangalia vor fi concediaţi în două etape, pe 25 iunie şi respectiv 16 iulie, după intrarea în faliment.
„DsMa (Damen Shipyards Mangalia) intenţionează să efectueze concedieri colective, ca urmare a intrării în procedura de faliment şi a imposibilităţii ccontinuării activităţii la nivel optim. În acest context, încetarea raporturilor de muncă se va realiza etapizat, având în vedere existenţa unor activităţi limitate, cu caracter temporar, necesare finalizării proiectelor aflate în derulare şi derulării operaţiunilor de lichidare”, se arată în notificarea CITR (lichidatorul judiciar al şantierului din Mangalia) privind concedierea colectivă în două etape .
Numărul totaal de salariaţi se ridică la 1011 persoane. În prima etapă vor fi afectaţi de măsura concedierii colective 740 de salariaţi (preaviz începând cu 27 mai, urmând ca încetarea raporturilor de muncă să aibă loc pe 25 iunie). În a doua etapă vor fi concediaţi 271 de salariaţi pe 16 iulie. Se vor acorda compensaţii în funcţie de vechimea în muncă.
Anunţul vine la doar o zi după ce gigantul Rheinmetall şi MSC transmiteau într-un comunica de presă intenţia de-a transforma şantierul „într-un hub naval”. Mai mult, până pe 31 mai se estima că va fi semnat contractul cu Rheinmetall pentru patru nave militare de un miliard de euro prin SAFE, ce ar trebui construite la Mangalia.
„Rheinmetall AG analizează, în strânsă cooperare cu compania elveţiană MSC, investiţii semnificative şi transformarea şantierului (din Mangalia -n.red) într-un hub dual-use, destinat atât construcţiilor navale militare, cât şi civile. Reluarea activităţii este aşteptată să genereze efecte economice semnificative în regiune, contribuind la stabilitatea şi dezvoltarea mediului de afaceri local”, se arăta într-un comunicat transmis ieri de Rheinmetall şi MSC Mediterranean Shipping Company, ce analizează preluarea şantierului naval din Mangalia, după ce acesta a intrat în faliment.
Tribunalul Constanţa a dispus intrarea în faliment a şantierului Damen Shipyards Mangalia în urmă cu câteva zile iar CITR (anterior administrator judiciar) a fost desemnat lichidator judiciar care va gestiona întreaga procedură.
Pe lista creditorilor şantierului sunt Şantierul Naval 2 Mai (la care deţin acţiuni olandezii de la Damen) dar şi PIPE Construct Isomed, Biamar Focus, Sbshorre Mangalia, Subsore R, DYP Ro Tigro, Messer România Gaz, Iridex Grup Salubrizare, Industrial Cruman, Layher Schele, CEC, ANCOM, ANAF, UAT Limanu, UAT Mangalia şI alţii, potrivit datelor de pe Tribunalul Constanţa.
Datoriile şantierului se ridicau la un miliard de lei (207 mil. euro), potrivit tabelului preliminar, iar activul la 1,26 mld. lei, conform evidenţelor contabile, potrivit ultimelor date.
Lichidatorul judiciar va organiza procedurile de valorificare a activelor şantierului prin licitaţii publice şi alte forme prevăzute de lege. De asemenea, vor fi analizate măsurile privind personalul, inclusiv eventuale concedieri colective, în funcţie de evoluţia procedurii.
Sindicatul Liber Navalistul a făcut apel către toţi decidenţii politici să adopte cât mai rapid cadrul legal care să permită statului să intervină în situaţiile în care obiective industriale strategice sunt în pericol de închidere sau dezmembrare, aşa cum este şi cazul şantierului naval din Mangalia.
În 2024, olandezii de la Damen au ieşit din acţionariatul şantierului naval din Mangalia, după ce s-a aprobat rezilierea contractului de asociere între 2MMS şi Damen Holding B.V, potrivit deciziei luate de Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) societăţii şantierul Naval 2 Mai.
Mai mult, olandezii de la Damen au cerut intrarea în insolvenţă a şantierului Damen Mangalia, la şase ani de când au preluat un pachet de 49%. Astfel că pe 19 iunie 2024, Tribunalul Constanţa deschidea procedura de insolvenţă a şantierului naval Damen Mangalia. Dosarul pentru deschiderea procedurii de insolvenţă a fost depus în instanţă de Damen Holding B.V, ce figurează pe post de creditor.