Profesii

Diplome fără valoare: de două ori mai mulţi absolvenţi în zece ani, dar cu o pregătire tot mai slabă

Diplome fără valoare: de două ori mai mulţi absolvenţi în zece ani, dar cu o pregătire tot mai slabă

Autor: Adelina Mihai

04.07.2011, 00:03 1832

Rata de absolvire a învăţământului universitar s-a triplat înperioada 2001- 2009, iar peste 60% dintre studenţii care se înscriula o facultate îşi iau examenele de licenţă cu notă de trecere.Avalanşa de diplome obţi­nu­te de tineri în ultimii doi ani nu afăcut decât să îngroaşe rândurile şomerilor, având în vedere că seajunsese la finele lui 2009 la un nivel-record al şomerilor custudii superioare: 53.000 de şomeri cu facultate la un număr anualde absolvenţi de 100.000 de persoane.

"Motivul pentru care s-a ajuns în această situaţie îl reprezintămasificarea învăţământului superior, atât cel de stat, cât şi celprivat, în goana universităţilor de a atrage mai mulţi clienţi şide a încasa cât mai mulţi bani. Oferta programelor de studii nu afost gândită în funcţie de nevoile economice, ci în funcţie denevoile proprii ale universităţilor, adică de finanţarea acordatăpentru numărul de posturi şi dorinţa profesorilor de a avea salariimai mari", a spus Mircea Miclea, fost ministru al educaţiei şipreşedintele Comisiei prezidenţiale pentru educaţie, care aparticipat la elaborarea noii legi a educaţiei. În opinia sa,universităţile private au intrat în acelaşi joc ca şi cele de stat,pentru că în fiecare an apăreau noi programe de studii, inventatespecial pentru obţinerea de finanţare.

Angajatorii spun că, deşi au făcut recrutări masive în rândultinerilor absolvenţi de facultate în ultimii ani, nu au remarcatîmbunătăţiri în ceea ce priveşte calitatea pregătirii candidaţilor.Spre exemplu, în cadrul firmei de consultanţă în management A.T.Kearney, unde numai 1% din candidaţii care aplică pentru un jobsunt şi angajaţi, există două tipuri de candidaţi: absolvenţi aisistemului educaţional românesc şi absolvenţi români aiuniversităţilor din străinătate.

"Impresia noastră este că, prin comparaţie cu alte ţări, mulţiabsolvenţi ai universităţilor româneşti nu sunt pregătiţi să urmezeun traseu de carieră şi nu sunt bine instruiţi pentru procesul deaplicare pentru un job, pentru studii de caz sau pentru rezolvareaunor probleme analitice. Încă există candidaţi care nu suntfamilizarizaţi cu jobul pentru care aplică, deşi piaţa consultanţeieste matură", susţine Michael Weiss, vicepreşedinte în cadrul A.T.Kearney România, prezentă pe piaţa locală din 2003. El mai spune căs-a creat în rândul absolvenţilor facultăţilor româneşti impresiacă se intră pe un job "dintr-un noroc", în urma ofertei primite dela angajator, în timp ce companiile au nevoie de oameni care săştie ce vor să facă în viaţă, capabili să ia decizii clare.

"Foarte puţini dintre absolvenţii facultăţilor româneşti care netrimit CV-urile au calitatea pe care o aşteptăm de la un angajat.Noi angajăm oameni care vor să-şi dezvolte o carieră în consultanţăîn management la cel mai înalt nivel şi care nu iau în considerareîn acelaşi timp alte 10 opţiuni de carieră în zece industriidiferite", explică Weiss.

Sursa: Raportul asupra stării sistemului naţional de învăţământ 2010. Ministerul Educaţiei

Mai mulţi "mediocri" cresc rata deabsolvire

Profesorii spun însă că ponderea elevilor şi a studenţilor binepregătiţi a rămas constantă, procentul mare de promovabilitatefiind motivat de numărul elevilor "mediocri" ce reuşesc să obţină odiplomă de absolvire.

"Numărul de locuri oferite de facultăţile de stat a fost din ceîn ce mai mare. De exemplu, la noi, la începutul anilor 2000 erau50 de locuri. Acum sunt de 4-5 ori mai multe", a spus VioletaRotărescu, profesor la Facultatea de Psihologie din cadrulUniversităţii Bucureşti.

Dan Roşca, administratorul unei firme mici de audit dinBucureşti, spune că unui absolvent îi trebuie 3, 4 sau chiar 5 lunide practică pentru a învăţa ce trebuie să facă la job, pentru că întimpul facultăţii se face tot mai puţină practică.

"Se aruncă pe piaţă zeci de mii de absolvenţi de studiisuperioare, dar există nemulţumire în rândul tinerilor în ceea cepriveşte salariile primite. Problema este că facultăţile nu ştiu cesă pregătească, pentru că nu există un plan strategic prin care săştim încotro se îndreaptă ţara, cum este la americani, la germanisau la japonezi şi la chinezi", a spus Roşca, care administreazăfirma Rodan Audit, cu afaceri de 32.000 de euro anul trecut şi cu 2angajaţi. El a angajat în ultimii ani studenţi sau absolvenţi defacultate, în cadrul unui program de subvenţii iniţiat deGuvern.

Românii care au studiat în afară şi care candidează pentru unloc de muncă în România sunt foarte diferiţi de tinerii care auabsolvit o facultate în România, ştiu ce presupune jobul pentrucare aplică, iau note mult mai mari decât ceilalţi la testele dincadrul interviului de angajare şi ştiu ce presupune activitateaprofesională a unui specialist din domeniul respectiv.

"Din toate punctele de vedere, cei care studiază în străinătatesunt mult mai bine pregătiţi decât absolvenţii facultăţilor locale.Dacă până în 2008 am observat cum mulţi români care au studiat înafară s-au întors în România pentru a-şi găsi un loc de muncă, decând a început criza s-a evidenţiat începutul celui de-al doileaval de români cu calificări înalte care pleacă din ţară. În plus,tot mai puţini români absolvenţi ai facultăţilor străine nu se maiîntorc în ţară, ei încearcă să-şi dezvolte o carieră imediat dupăabsolvire în Europa de Vest, SUA sau în locuri noi, cum esteDubai", a mai spus Michael Weiss de la A.T Kearney.

Ce trebuie să facă autorităţile?

Pentru ca pregătirea tinerilor să fie conformă cu nevoile de pepiaţa muncii, Guvernul ar trebui să dezvolte o strategie naţionalăa educaţiei pentru următorii 15-20 de ani, spun specialiştii."Autorităţile ar trebui să înţeleagă urgent că sistemul educaţionalare grave probleme în ceea ce priveşte calitatea, mai ales căRomânia nu are o universitate aflată în topul celor mai bune 500 deuniversităţi din lume, deşi bugetul alocat educaţiei a crescutsemnificativ în ultimii zece ani", a mai spus Weiss.

În opinia fostului ministru al educaţiei, în România s-au creatfacultăţi întregi cu specializări precum este cea de studiieuropene, fără ca absolvenţii să poată spune ce meserie au dupăabsolvire.

"Ministerul Educaţiei ar trebui să acorde finanţări prioritareacelor specializări care sunt necesare în economie, adică ştiinţeşi tehnologie. Ar trebui dublată finanţarea pentru specializărilematematică, fizică, chimie sau biologie, adică exact acolo unde ascăzut numărul de candidaţi", a mai precizat Miclea. El a spus cătrebuie să se îmbunătăţească şi aspecte care ţin de conducereauniversităţilor, cum este admiterea, pentru că dacă în universităţiprestigioase, precum Oxford din Marea Britanie, raportul dintrenumărul de admişi şi cel de candidaţi este de 1 la 13, în Româniaacest raport este de 1 la 1.

Tot mai mulţi absolvenţi de clasa a XII-a şi-au continuatstudiile în mediul universitar, iar în 2006, de exemplu, 69% dintreabsolvenţii cu diplomă de bac s-au înscris la o facultate.

"Copiii, chiar dacă trec de examene, nu sunt neapărat mai binepregătiţi. Eficienţa sistemului de învăţământ nu e la nivelul lacare ar trebui şi standardele de evaluare sunt, probabil, scăzute.Din ce în ce mai mulţi dintre aceştia reuşesc să-şi ia şi diplomade licenţă, fapt pus pe seama expansiunii facultăţilor privatecare, într-un fel sau altul, ajung să considere că acordarealicenţei este plătită în momentul achitării taxei de şcolarizare",precizează sociologul Alfred Bulai, care este şi profesor în cadrulŞcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA).

Şi pretenţiile absolvenţilor au scăzut faţă de anii trecuţi,când aceştia cereau salarii de 1.000 de euro la angajare doarpentru că aveau facultate. În prezent însă, ei sunt dispuşi sălucreze pe joburi subcalificate şi pe salarii care încep de la250-300 de euro net/lună.

"Lucrez într-un call center de un an. Acum mi se pare imposibilsă mă angajez la stat, de exemplu. Se cere experienţă, iar eu nuam", spune Raluca, studentă în anul III la Facultatea deAdministraţie Publică din cadrul SNSPA şi care primeşte un salariude 1.000 de lei/lună (240 de euro).

Şi Mihai, care tocmai îşi încheie primul an de facultate laAutomatică, în cadrul Universităţii Politehnica, se confruntă cuprobleme la angajare, odată ce o mare parte din companii şi-aurestrâns planurile de recrutare.

"Am căutat de lucru în toate domeniile, nu doar în IT. Peperioada facultăţii aş lucra oriunde. Am găsit un job la un callcenter, pe un salariu de 300 de euro pe lună, ceea ce nu e rău", aspus el.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO