Sorana Baciu a fost director de strategie pentru OMV Petrom în ultimii şapte ani, însă de aproximativ patru luni ea a decis să lase poziţia de top deţinută în cadrul celei mai valoroase companii din România pentru a îşi deschide propriul business – Acgenio, o firmă de consultanţă de business, axată în principal pe afacerile mici şi mijlocii.
„Petrom a reprezentat o etapă profesională importantă, plină de realizări. Am acumulat multă experienţă în domenii precum dezvoltare de strategie, managementul schimbării şi creşterea performanţei organizaţionale. Această experienţă, combinată cu cea din domeniul financiar, îmi oferă posibilitatea de a fi în măsură să acord sprijin companiilor din România şi din regiune care doresc să îşi îmbunătaţească performanţa sau au nevoie de finanţare. M-au atras întotdeauna provocările şi de aceea am decis să înfiinţez o firmă de consultanţă în domeniu”, spune Sorana Baciu. Ea este, în prezent, şi preşedinte al filialei locale a Professional Women's Network.
Sorana Baciu este absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti (ASE), unde a obţinut o diplomă de masterat în relaţii economice internaţionale , însă ea deţine şi o diplomă de master în management de la McGill University din Canada.
De-a lungul carierei, Sorana Baciu a mai lucrat pentru ING (în perioada 1997-2001 şi 2002-2004), dar şi pentru Porsche Bank România, unde a fost deputy general manager timp de aproape patru ani.
OMV Petrom avut la finalul anului trecut afaceri de 18,1 miliarde de lei, cu 7% mai puţin ca în anul precedent.