Profesii

Doar 45.000 de români primesc salarii de peste 10.000 de lei pe lună

Doar 45.000 de români primesc salarii de peste 10.000 de lei pe lună

Mediafax Foto

Autor: Adelina Mihai

19.03.2015, 00:07 3222

România are peste 45.000 de salariaţi care primesc, pe contracte de muncă, salarii de 10.000 de lei brut pe lună sau peste această sumă, iar două treimi dintre aceştia lucrează în Bucureşti, potrivit datelor de la Inspecţia Muncii. La polul opus este Gorjul, unde doar 19 angajaţi au salarii de peste 10.000 de lei pe lună.

„Majoritatea companiilor care plătesc salarii mari sunt multinaţionalele, care îşi plătesc toate taxele către stat. Şi pentru că majoritatea companiilor multinaţionale şi-au deschis primele sedii în Bucureşti, este normal ca aici numărul de salariaţi bine plătiţi să fie mai mare. Cu toate acestea, în continuare România are puţini angajaţi cu salarii mari şi este văzută ca o destinaţie de investiţii pentru că are forţă de muncă ieftină”, a spus Florin Godean, country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă temporară Adecco.

Cei 45.000 angajaţi cel mai bine plătiţi din economie, care au salarii brute de patru ori mai mari decât salariul mediu pe economie, reprezintă doar 1% din forţa de muncă activă angajată pe contracte de muncă cu normă întreagă de lucru.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO