Profesii

Elena Doina Dascălu, fost vicepreşedinte al Curţii de Conturi, numită preşedinte al Electrica pe un an

Elena Doina Dascălu, fost vicepreşedinte al Curţii de...

Autor: Liviu Popescu

14.05.2018, 19:03 1582

Elena Doina Dascălu, fost vicepreşedinte al Curţii de Conturi, a fost numită preşedinte al consiliului de administraţie al Electrica, cel mai mare distribuitor de energie electrică din România, pe o perioadă de un an.

“În data de 14 mai 2018 Consiliul de Administraţie a decis numirea dnei. Elena Doina Dascălu în calitate de Preşedinte al Consiliului de Administraţie pentru un mandat de un an”, este anunţul la bursă al companiei de 3,7 miliarde de lei capitalizare.

Până la acest anunţ, preşedintele Electrica era Cristian Buşu, ales în această funcţie din ianuarie 2016.

Cine este Elena Doina Dascălu

În perioada 1980 – 1997, Doina Dascălu a ocupat diferite poziţii în cadrul Ministerului Finanţelor Publice si în cadrul Curţii de Conturi a României, iar din 1997 şi până în 2001 a fost director general – Direcţia Generală Legislaţie Impozite Indirecte şi secretar general adjunct–Departamentul Politica Impozitelor şi Administrarea Veniturilor, din Ministerul Finanţelor.

Din 2001 până în 2005, Doina Dascălu a îndeplinit succesiv funcţiile de expert parlamentar şi consilier parlamentar în cadrul Camerei Deputaţilor – Comisia pentru Politică Economică, Reformă şi Privatizare, iar în perioada 2005-2008 a fost Secretar de Stat în Ministerul Finanţelor Publice–Departamentul Buget.

În 2008 a fost numită de Parlamentul României în funcţia de Consilier de Conturi, pentru un mandat de 9 ani, iar în perioada 2008-2017 a fost vicepreşedinte al Curţii de Conturi a României.

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Electrica, Doina Dascălu ocupă în prezent funcţia de Consilier de Stat în aparatul de lucru al Prim-Ministrului şi este membru al Consiliului de Administraţie al Electrica SA din octombrie 2017.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO