Profesii

​Filiera Petrom: Olguţa Dana Totolici, soţia lui Dan Barna, noul lider al opoziţiei, lucrează la OMV Petrom

Olguţa Dana Totolici, Head of Reward & Respect Labour Litigation Department în cadrul companiei OMV Petrom. Sursa FOTO: www.linkedin.com

Olguţa Dana Totolici, Head of Reward & Respect Labour Litigation Department în cadrul companiei OMV Petrom. Sursa FOTO: www.linkedin.com

Autor: Alexandra Cepăreanu

29.05.2019, 16:16 83031

Olguţa Dana Totolici, soţia preşedintelui USR Dan Barna, este Head of Reward & Respect Labour Litigation Department în cadrul companiei OMV Petrom, arată declaraţia de avere publicată de Dan Barna şi profilul de LinkedIn al Olguţei Totolici.

Tot în cadrul OMV Petrom, cea mai valoroasă companie din România, lucrează şi soţul primului ministru al României Viorica Dăncilă, care potrivit declaraţiei de avere a primului ministru a câştigat în 2016 în cadrul OMV Petrom suma de 436.162 de lei (91.000 de euro), adică aproximativ 38.000 de lei (8.000 de euro) pe lună. De asemenea, şi Viorica Dăncilă a lucrat la Petrom timp de 21 de ani, între 1988 şi 2009.

Potrivit declaraţiei de avere a lui Dan Barna, Olguţa Dana Totolici câştigă anual 354.082 de lei (74.300 de euro), ceea ce se traduce într-un venit lunar de aproximativ 29.500 de lei (6.000 de euro).  

Dan Barna are din 2017 o fâneaţă în Răşinari care se întinde pe o suprafaţă de 1.252 mp, şi împreună cu soţia lui, Olguţa Totolici, deţine trei apartamente, dintre care două în Sibiu şi unul în Bucureşti.

Conform declaraţiei, noul lider al opoziţiei are patru conturi curente la ING, în valoare de 48.763 lei (10.000 euro), de 32.494 de euro (154.000 de lei) şi de 159 dolari plus suma de 37.000 lei (7.700 de euro) pe card, la care se adaugă două depozite bancare, deschise tot la ING, unul de 70.700 de lei (14.800 de euro) şi unul de 352.600 de lei (74.000 de euro).

De altfel, Dan Barna are depus în fonduri de investiţii şi pensii private la International Romanian Bond aproximativ 206.000 de lei (43.000 de euro), 431 de lei (90 de euro) la Global Equity Opportunities, 1.242 de lei (260 de euro) la International Romanian Equity şi 1.300 de lei (273 de euro) la Patrimonial Balance.

Potrivit declaraţiei de avere, preşedintele USR mai deţine acţiuni sau părţi sociale în valoare de 44.938 lei (9.400 de euro) la Risky Business, CMP-acţiuni în valoare de 1.864 de lei (391 de euro) la BVB, TLV-acţiuni la BVB în valoare de 6.875 lei (1.444 de euro) şi 878 de lei (184 de euro) cash la Tradeville. De asemenea, Dan Barna are şi un credit, tot la ING, din 2007 şi contractat în 2012 cu scadenţa în anul 2027, în valoare de 202.000 de lei (42.000 de euro). Veniturile realizate din activitatea de parlamentar, în ultimul an fiscal, de preşedintele USR se ridică la valoarea de 90.498 de lei (19.000 de euro), adică 7.540 de lei pe lună (1.580 de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO