Profesii

Flexibilitatea angajatorului, criteriu decisiv în decizia de schimbare a locului de muncă: 6 din 10 candidaţi spun că nu ar accepta un job într-o companie care nu permite munca remote sau hibrid

Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs

Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs

Autor: Cristina Bellu

25.01.2023, 09:17 973

Flexibilitatea angajatorului în ceea ce priveşte stilul de muncă s-a transformat în ultimul an într-un criteriu care atârnă foarte greu pentru candidaţi în perspectiva unei noi angajări, potrivit datelor celui mai recent sondaj realizat de eJobs România.

Astfel, 60,9% dintre aceştia susţin că nu s-ar mai angaja într-o companie care nu acceptă munca remote sau hibrid, în timp ce 26,6% spun chiar că acesta este aspectul care ar cântări cel mai greu în decizia de a accepta o ofertă nouă de job.

Pentru 55,5% cel mai important este salariul, 7,4% caută în primul rând oportunităţi de promovare, iar 5,9% spun că echipa contează cel mai mult.

2022 a fost anul în care angajaţii au reînceput să se întoarcă la munca de la birou, după doi ani în care stilul de muncă remote a fost mai degrabă regula decât excepţia, iar 2023 pare că va continua această tendinţă, arată analiza eJobs.

Potrivit acesteia, în acest moment, 46,1% dintre angajaţi lucrează exclusiv de la sediul companiei. Doar 18,4% mai lucrează integral de acasă, iar restul îşi împart programul între casă şi birou, astfel: 18,8% au un program hibrid pe o structură decisă de companie, 13,7% trebuie să vină şi la birou, dar au libertatea de a decide singuri câte zile lucrează de acasă şi câte de la sediu, iar 3% vin la birou doar pentru întâlniri şi şedinţe.

„Dacă la începutul lui 2020 încă eram ţara din Europa cu cea mai mică deschidere a angajatorilor faţă de munca remote, acum acest stil de lucru a intrat într-o formă de normalitate şi la noi, în aproape toate domeniile de activitate.  La nivelul anului trecut, au fost postate peste 30.000 de joburi remote, cu 29,4% mai mult faţă de 2021 şi cu 490% mai mult decât în 2019, iar de la începutul anului şi până acum avem deja mai mult de 3.000 de joburi remote postate, adică 10% din total”, spune Ana Călugăru, Head of Communications în cadrul eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România.

În acest context, Ana Călugăru consideră că angajatorii rămân flexibili din acest punct de vedere, însă această flexibilitate se manifestă mai degrabă în direcţia acceptării unui program de muncă hibrid decât a unuia complet remote.

Întrebaţi ce schimbări ar vrea să facă anul acesta legat de modul în care lucrează, cei mai mulţi candidaţi (respectiv 28,3%) au răspuns că vor să lucreze hibrid, dar ei să fie cei care decid câte zile vor veni la birou. 23,6% vor să lucreze exclusiv de acasă, în timp ce 20,1% şi-ar dori să crească numărul zilelor în care muncesc remote.

La polul opus se află un procent de 1,5%, care intenţionează să lucreze mai mult de la birou, iar 22,6% au decis ca în 2023 să lucreze doar de la sediul companiei.

În cazul ultimelor două categorii, 40,4% spun că decizia de a reveni 100% sau de a munci mai multe zile de la birou aparţine angajatorilor şi că a fost stabilită la nivelul întregii organizaţii. 59,6%, în schimb, mărturisesc că nu se mai simt confortabil să lucreze de acasă şi vor să facă o schimbare.

„Deşi a fost foarte mult timp dorită de candidaţii români, toate sondajele pe care le-am făcut în jurul acestui subiect ne arată că există şi dezavantaje pe care angajaţii le conştientizează şi care i-au determinat pe mulţi să renunţe la a munci doar de acasă. Sentimentele acute de înstrăinare, lipsa socializării cu colegii, disiparea unei graniţe clare dintre viaţa personală şi cea profesională sunt doar câteva dintre motivele pentru care astăzi vedem că modul de lucru cel mai căutat nu este neapărat cel remote, ci hibrid”, concluzionează Ana Călugăru.

Sondajul a fost realizat în luna ianuarie 2023 pe un eşantion de 4.318 respondenţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO