Profesii

Florin Luca, care a fost economist-şef al CEC Bank, preia funcţia de CEO al GAC Innovation East Europe

Florin Luca, care a fost economist-şef al CEC Bank,...

Autor: Mircea Nica

18.05.2020, 18:57 643

Florin Luca, care a fost economistul-şef al CEC Bank de aproximativ 3 ani, a fost numit în funcţia de CEO al GAC Innovation East Europe, o companie de consultanţă în inovaţie şi performanţă, potrivit informaţiilor transmise de companie.

“Sosirea lui Florin reflectă dorinţa noastră de a ne dezvolta şi a împărtăsi expertiza pe care o avem în domeniul inovaţiei în ţările Europei de Est, având ca principal motor România, o ţară recunoscută pentru capacităţile inovatoare ale mediilor sale de afaceri şi academice”, a transmis Christophe Boytchev, CEO al Grupului GAC.

Florin Luca este absolvent al Academiei Militare de la Saint-Cyr din Franţa pe domeniul Finanţe Publice, cu peste 20 de ani de experienţă managerială internaţională. El şi-a început cariera în cadrul Societe Generale din România în anul 1999, în calitate de secretar general al filialei BRD. Din anul 2012, timp de 2 ani, a lucra în calitate de consilier preşedinte în cadrul CEC Bank. În anii 2014 şi 2015, el a ocupat funcţia de director de resurse umane al grupului KazMunayGas International. Ulterior, a ocupat poziţia de CEO al FinAnge, o companie cu expertiză în strategie şi transformare de business, iar în ultimii trei ani a fost economistul şef al CEC Bank.

Grupul GAC, cu sediul social în Franţa, are peste 2.000 de clienţi în întreaga lume, pe trei continente: Europa, America şi Asia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO