Profesii

Florin Spătaru, ministrul economiei: discutăm măsuri precum şomajul tehnic sau kurzarbeit pentru companiile din România afectate de războiul din Ucraina

Florin Spătaru, ministrul economiei: discutăm măsuri...

Autor: Răzvan Botea

16.03.2022, 14:25 135

Florin Spătaru, ministrul economiei, a spus, astăzi, la ZF Produs în România, că la nivel de minister se pregăteşte un set de măsuri pentru susţinerea pe termen scurt a companiilor afectate de ruperea lanţurilor de valoare, din cauza războiului din Ucraina.

„În situaţia în care, pe anumite perioade de timp e posibil ca o parte din activitate să nu se poată desfăşura, trebuie să avem o formă de protecţie astfel încât angajaţii să nu sufere să nu să nu ajungem în situaţia ca o parte din ei să fie trimişi în şomaj. Va trebui să venim cu o propunere concretă în acest sens - kurzarbeit, şomaj tehnic -  care să poată să sprijine atât companiile, cât şi angajaţii”, a spus ministrul Florin Spătaru la ZF Produs în România, emisiune realizată cu sprijinul Masterbuild.

Florin Spătaru a mai spus că printre sectoarele cele mai afectate de războiul de la graniţă se numără industria auto şi industria lemnului.

„Nu vorbim doar de Federaţia Rusă, vorbim şi de Ucraina, care în acest moment este economic nefuncţională şi atunci trebuie să ţinem cont că cele două pieţe reprezentau, pentru anumite sectoare, un segment important, atât pentru export cât şi pentru import. Industria auto, spre exemplu. Anumite componente în acest moment nu pot fi aprovizionate aşa sunt dificultăţi de aprovizionare. Înţeleg de la cei doi mari producători cât şi de la industria orizontală că fac eforturi ca să fac eforturi să găsească soluţii alternative.

De asemenea vorbim de vorbim de industria mobilei unde mobila de cea mai bună calitate se ducea către Federaţia Rusă. Reprezentanţii din industria mobilei au venit cu câteva propuneri prin care să-şi asigure atât materia primă, dar de asemenea să poată să livreze pe alte pieţe.”

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO