Profesii

Ford Craiova angajează 500 de persoane şi opreşte producţia modelului B-MAX, din septembrie

Ford Craiova angajează 500 de persoane şi opreşte...

Autor: Anca Olteanu

29.07.2017, 12:03 2270

Cei 500 de noi angajaţi vor fi recrutaţi pentru a sprijini nevoile sectorului de producţie de vehicule şi se adaugă celor 976 de angajaţi deja anunţaţi în luna aprilie şi celor 200 de operatori suplimentari necesari pentru producţia de motoare, informează compania. În prezent, numărul de angajaţi de la Craiova, atât în zona de producţie de vehicule, cât şi în cea de producţie de motoare, este de 2.860 de persoane.

Ford opreşte producţia modelului B-MAX la uzina din Craiova din cauza modificărilor de dinamică din segmentul B. „Ford B-MAX a avut performanţe bune de la lansarea sa, care a avut loc în 2012, însă clasa mică a evoluat, iar monovolumele sunt înlocuite treptat de SUV-uri şi Crossovere”, se arată în comunicatul companiei.

SUV-ul de clasă mică EcoSport va fi construit pentru clienţii din Europa la uzina Ford din Craiova începând cu toamna acestui an. Investiţia pentru producţia noului EcoSport se ridică la aproape 200 de milioane de euro.

Anunţul care priveşte cele peste 500 de locuri de muncă adiţionale vine în contextul în care Ford a lansat în luna aprilie o campanie de recrutare pentru 976 de operatori de bază şi calificaţi care vor sprijini producţia modelului EcoSport. Compania a început şi procesul de recrutare pentru angajarea a 200 de operatori dedicaţi producţiei de motoare la uzina din Craiova.

Din momentul preluării uzinei din Craiova, în 2008, Ford a investit peste un miliard de euro în facilităţile de producţie din România.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO