Profesii

Genesis Property: aproape 7 din 10 angajaţi spun că interacţiunea cu colegii reprezintă principalul beneficiu al mersului la birou

Genesis Property: aproape 7 din 10 angajaţi spun că...

Autor: Cristina Bellu

05.12.2022, 12:20 80

Reconectarea cu echipa şi valorile companiei, după provocările din ultimii doi ani şi jumătate, este una dintre priorităţile angajaţilor, iar biroul rămâne un element central în decizia de renunţare la munca de acasă, notează un sondaj iniţiat recent de Genesis Property, unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de birouri de clasa A din România.

Astfel, în afara salariului, relaţiile cu colegii sunt văzute, pentru mai mult de 59% dintre angajaţi, cel mai important element de conexiune cu jobul, în contextul în care peste 64% dintre angajaţi consideră că interacţiunea directă cu colegii este principalul beneficiu al mersului la birou.

„După doi ani şi jumătate de provocări, oamenii au nevoie să se reconecteze la echipele din care fac parte şi la comunităţile formate în jurul birourilor. Angajaţii vor să recupereze perioada petrecută mai mult acasă şi să se implice mai mult în viaţa socială, să participe la activităţi comune alături de alţi oameni de care se simt apropiaţi. În acest context, spaţiile de lucru din viitor trebuie să evolueze şi să devină adevărate platforme pentru a susţine interacţiunile complexe dintre oameni”, spune Marcela Stancu, Communities Manager, Genesis Property.

Alte elemente considerate atractive de către angajaţi pentru consolidarea conexiunii cu echipa, sunt programul de lucru flexibil (48,6% dintre angajaţi) şi posibilitatea de a alege modul de lucru dorit (27,9%). Totodată, în legătură cu beneficiile reîntoarcerii la birou, apartenenţa la o comunitate este considerată cel mai important avantaj de către peste 35% dintre respondenţi.

Nevoia de evoluţie a spaţiilor de lucru se vede cel mai bine în faptul că opţiunile şi facilităţile învechite de la birou sunt cea mai mare problemă pentru mai mult de 39% dintre angajaţi, alături de lipsa opţiunilor profesionale şi a cursurile de perfecţionare (39,8%), cultura şi valorile companiei (19,6%) şi modul de lucru în echipă (21,3%).

Respondenţii atrag totodată atenţia că existenţa unor spaţii dedicate interacţiunii şi socializării, în cadrul spaţiilor de birouri (48,8% dintre respondenţi) ar putea contribui din plin la creşterea coeziunii echipelor dintr-o companie, dar şi participarea la activităţi culturale, artistice sau sportive împreună cu colegii (38,4%).

Sondajul Genesis Property privind stilul de viaţă în birourile viitorului a fost desfăşurat, la nivel naţional, în octombrie 2022 prin platforma iVox, pe un eşantion total de 1.031 de utilizatori de internet din România. Circa 58% dintre participanţi sunt bărbaţi, aproape 72% au vârsta cuprinsă între 20 şi 45 de ani, iar peste 42% au un venit net mai mare de 4.000 de lei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO