Profesii

Harta salariilor minime din România: În Bucureşti şi în Braşov doar doi din zece angajaţi au salariul minim. În Vrancea şi în Suceava ponderea urcă spre 40%

ANALIZĂ

Autor: Adelina Mihai

05.02.2019, 00:08 58373

„În zonele dezvoltate economic, deşi oamenii au salariul minim pe economie, în realitate venitul lor net este cu 20- 30% mai mare, pentru că primesc sporuri.“

Peste 1,4 milioane de salariaţi din Ro­mâ­nia, adică 26% din totalul celor 5,5 mili­oa­ne de angajaţi, câştigau la finalul lunii ianuarie din acest an salariul minim pe economie, arată datele Inspecţiei Muncii.

„Companiile din mediul industrial folosesc prepon­derent salariul minim ca salariu de bază, însă veniturile angajaţilor sunt mai mari, pentru că se mai oferă sporuri. Am observat că, întot­deauna unde există o inci­denţă mare de suplimen­tare, sala­riul de bază este identic sau apropiat de salariul minim pe eco­nomie. Prin urmare, deşi oa­menii au salariul minim pe economie, în realitate venitul lor net este cu 20- 30% mai mare decât salariul minim. Fie că sunt sporuri negociate la nivel de unitate sau sporuri prevăzute legal – cum sunt cele pentru munca de noapte, munca în weekend sau ore suplimentare -, veniturile angajaţilor din judeţele dezvoltate din punct de vedere economic sunt mai mari de acel 1.263 de lei net, cât este salariul minim în prezent“, a explicat Oana Tufăroiu, sales & operations director în cadrul firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Humangest, care are aproximativ 500 de salariaţi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO