Profesii

Headhunterul George Butunoiu şi consultanţii de la PwC vor recruta CEO din privat pentru 10 companii de stat aflate în subordinea ministerului Transporturilor

Headhunterul George Butunoiu şi consultanţii de la PwC...

Autor: Adelina Mihai

25.07.2012, 11:47 2400

Consorţiul format din firma de consultanţă fiscală PricewaterhouseCoopers (PwC), avocaţii de la David şi Baiaş şi headhunterul George Butunoiu vor recruta directorii generali şi membrii consiliilor de administraţie pentru zece companii de stat aflate în subordinea ministerului Transporturilor.

Printre companiile care vor avea noi manageri selectaţi de consultanţi se află CFR, CFR Călători, CNADNR sau Tarom, companii care au afaceri de peste 7,3 milioane de euro (în conformitate cu prevederile OUG nr.109/2011 privind guvernanta corporativă a întreprinderilor publice).

Finanţarea proiectului se va face din bani europeni, având în vedere că recrutarea managerilor şi administratorilor face parte dintr-un proiet câştigat de Ministerul Transporturilor şi finanţat prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative.

„Anunţurile de recrutare se găsesc pe site-ul ministerului (www.mt.ro) - secţiunea informaţii de interes public / anunţuri recrutare management privat, iar detaliile legate de procesul de recrutare (modul de depunere a candidaturilor, etapele procesului, criteriile de evaluare şi selecţie a candidaţilor, răspunsurile la întrebări, informaţii relevante despre companii etc.) se găsesc şi pe site-ul oficial al proiectului, pus la dispoziţie de către consultanţi –www.georgebutunoiu.com/managerilastat”, se arată într-un comunicat transmis azi de ministerul Transporturilor.

Proiectul “CEO privat la stat” a început anul trecut la insistenţele FMI şi a fost reluat în fiecare scrisoare de intenţie, însă a fost privit încă de la început cu neîncredere nu doar din prisma unei eventuale presiuni politice, cât şi de posibila ineficienţă a managerilor din privat care nu au puterea de decizie din privat (activitatea lor fiind supravegheată de consiliile de administraţie formate din reprezentanţi ai statului). În toată această perioadă, marile companii de stat s-au confruntat cu probleme financiare majore din cauza managementului defectuos şi a contractelor păguboase. Licitaţia pentru recrutarea managerilor din cadrul companiilor aflate în subordinea Ministerului Transporturilor este la cea de-a doua încercare, având în vedere că Ministerul Economiei vrea să schimbe peste 500 de directori executivi şi non-executivi din 48 de companii de stat care ar urma să fie recrutaţi până în toamnă.

Lista companiilor pentru care George Butunoiu, PwC şi D&B vor recruta manageri din privat:

        

  1. Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA (CFR Infrastructura)
  2. Societatea Naţională de transport Călători CFR Calatori SA
  3. Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române TAROM SA
  4. Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA
  5. Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti Metrorex SA
  6. Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti SA
  7. Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA
  8. Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA
  9. Aeroportul Internaţional Timişoara „Traian Vuia” SA
  10. Societatea Comercială Telecomunicaţii CFR SA

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO