Profesii

Îngrijorările domnului profesor Socol referitoare la vinovatul de serviciu

Îngrijorările domnului profesor Socol referitoare la vinovatul de serviciu

Autor: Lucian Croitoru

15.02.2018, 18:01 300

Domnul profesor Socol şi-a pus întrebarea dacă „mai există coordonare de politici fiscal-bugetar-monetare în România”. Răspunsul la această întrebare l-a dat într-un articol al cărui titlu este chiar întrebarea menţionată. În esenţă, se afirmă că există fricţiuni evidente între cele două politici şi că acestea vor impacta negativ atât cetăţenii, cât şi companiile autohtone (nu şi pe cele străine?-nn) în 2018.

De la început, domnul profesor Socol evidenţiază trei aspecte pozitive ale cadrul macroeconomic: (i) anul 2017 s-a încheiat, în viziunea sa cu „tablou macroeconomic sustenabil”; (ii) România îndeplineşte toate criteriile nominale de convergenţă şi 13 din cele 14 criterii prevăzute în Procedura de Dezechilibru Macroeconomic (PDM); şi (iii) guvernul vrea să implementeze în 2018 un model care să ducă la creşterea contribuţiei investiţiilor şi reducerea contribuţiei consumului la creşterea economică, viziune care „este concretizată atât în programarea cât şi în proiecţia bugetară a anului 2018”.Totuşi, în viziunea domnului profesor Socol, tabloul este întinat de faptul că politicile nu sunt coordonate. Exact acum, când guvernul vrea să accelereze investiţiile, politica monetară a început să crească rata dobânzii, ceea ce va cere măsuri suplimentare din partea guvernului dacă va dori, totuşi, să-şi îndeplinească programul de investiţii. Lăsând la o parte că programul de investiţii de obicei este sacrificat pentru a se putea menţine deficitul sub limita de 3 la sută, am doar o remarcă: domnul profesor Socol spune că sporirea ratei dobânzii este „o măsură cu efecte incerte”.    

În acest context, domnul profesor Socol afirmă că „mix-ul de politici macroeconomice se arată a fi complicat” şi dedică restul articolului prezentării a 11 „argumente” care, în viziunea sa, arată „dificultatea alegerilor privind politică monetară de urmat pe termen scurt”. În opinia mea, cele 11 „argumente” nu sunt altceva decât idei sau afirmaţii conduse pentru a arăta – în mod eronat – că dacă este ceva de reproşat cooperării dintre politicile macroeconomice, atunci acestea sunt de reproşat politicii monetare.

Nu m-aş fi referit la articolul domnului profesor Socol dacă nu aş avea două observaţii de fond. Prima este aceea că articolul prezintă date incorecte. De exemplu, nu este adevărat că toate criteriile nominale (criteriile de la Maastrichtt) sunt îndeplinite (ci numai două), nu 13, ci 11 dintre indicatorii PDM sunt îndepliniţi, deficitul de cont curent în 2017 nu era de 3 la sută din PIB, ci de 3,5 la sutădin PIB etc. A doua observaţie este aceea că nu pot fi de acord, în totalitate, cu niciunul dintre cele 11 „argumente” ale domnului profesor Socol.

Sunt, totuşi, de acord cu ideea generală a alterării coordonării dintre cele două politici. Dar nici cu această idee nu pot fi de acord fără o precauţie: prin ideea de coordonare eu înţeleg formularea unui mix coerent al celor două politici. Acest mix rezultă prin formularea independentă a celor două politici, în acord cu obiectivele lor specificate în legi, de cele două structuri de guvernanţă: Guvernul şi Parlamentul pentru politica fiscală şi Consiliul de administraţie pentru BNR. Abia după aceea are sens coordonarea. Da, coordonarea s-a alterat pentru că politica fiscală a fost profund prociclică, sau pentru că, faţă de planurile iniţiale au apărut surprizele, cum ar fi, de exemplu, reintroducerea accizelor la carburant după ce se anunţase eliminarea lor, sau după ce s-au amânat creşterile preţurilor la energie electrică în perioada de deflaţie, pentru a fi reprogramate exact în perioada în care inflaţia a început să se accelereze.

Lucian Croitoru, Consilier guvernator, Cancelaria BNR

Citiţi continuarea pe OpiniiBNR.ro

AFACERI DE LA ZERO