Profesii

INS: câştigul salarial mediu net lunar a fost de 3.416 lei în 2021, plus 6,2% an/an

INS: câştigul salarial mediu net lunar a fost de 3.416...

Autor: Dorin Oancea

23.09.2022, 09:17 108

Lunar, angajatorii au cheltuit în medie 5802 lei/salariat, mai mult cu 7,3% comparativ cu anul precedent.

Numărul mediu al salariaţilor în anul 2021 a fost 5094,3 mii persoane, în creştere cu 62,5 mii persoane faţă de anul precedent.

Efectivul salariaţilor la 31 decembrie 2021 a fost 5516,4 mii persoane, mai mare cu 105,3 mii persoane comparativ cu sfârşitul anului precedent.

Câştigul salarial mediu brut lunar ȋn anul 2021 a fost 5535 lei, iar câştigul salarial mediu net lunar a fost 3416 lei, în creştere cu 6,2% (+199 lei) comparativ cu anul precedent.

Comparativ cu media pe economie, cele mai mari valori ale câştigurilor salariale medii nete lunare realizate ȋn anul 2021 s-au înregistrat în următoarele activităţi economice: informaţii şi comunicaţii (+98,3%), intermedieri financiare şi asigurări (+63,2%), administraţie publică (+54,5%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+51,8%), industria extractivă (+44,1%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+28,8%), sănătate şi asistenţă socială (+19,6%), respectiv învăţământ (+4,6%).

Câştigurile salariale medii nete lunare care s-au situat sub media pe economie au fost în următoarele activităţi economice: hoteluri şi restaurante (-44,9%), alte activităţi de servicii (-36,8%), tranzacţii imobiliare (-28,3%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-24,8%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-22,6%), distribuţia apei, salubritate, gestionarea deşeurilor, activităţi de decontaminare (-18,9%), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (-17,9%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (-14,8%), industria prelucrătoare (-12,3%), transport şi depozitare (-10,3%), respectiv construcţii (-3,1%).

Pentru anul 2021, indicele câştigului salarial real (exprimat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum al populaţiei) a fost 227,4% faţă de anul 1990, mai mare cu 2,4 puncte procentuale faţă de anul precedent, respectiv cu 97,1 puncte procentuale faţă de anul 2008.

Salariaţii femei au câştigat în medie, în expresie brută, cu 1,5% mai puţin decât salariaţii bărbaţi, realizând un câştig salarial mediu brut lunar de 5490 lei (faţă de 5576 lei al salariaţilor bărbaţi).

În expresie netă, salariaţii femei au câştigat cu 4,6%, respectiv cu 162 lei lunar mai puţin decât salariaţii bărbaţi (3331 lei câştigul salarial mediu net al salariaţilor femei, faţă de 3493 lei al salariaţilor bărbaţi).

Salariaţii bărbaţi au realizat câştiguri salariale medii nete lunare mai ridicate decât cele ale salariaţilor femei în majoritatea activităţilor economice, iar cele mai semnificative diferenţe s-au regăsit în intermedieri financiare şi asigurări (40,8%), industria prelucrătoare (25,4%), alte activităţi de servicii (20,8%), informaţii şi comunicaţii (18,3%) şi comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (16,9%).

În profil teritorial, pe judeţe, câştigul salarial mediu net lunar în anul 2021 s-a situat sub media pe economie în 36 judeţe.

Cele mai scăzute câştiguri salariale medii nete lunare s-au înregistrat în judeţele Teleorman (2579 lei, cu 24,5% mai puţin decât media pe economie), Bistriţa-Năsăud (2644 lei, cu 22,6% mai puţin decât media pe economie), Vrancea (2648 lei, cu 22,5% mai puţin decât media pe economie), Covasna (2677 lei, cu 21,6% mai puţin decât media pe economie), Harghita (2687 lei, cu 21,3% mai puţin decât media pe economie), Brăila (2693 lei, cu 21,2% mai puţin decât media pe economie), Vâlcea (2694 lei, cu 21,1% mai puţin decât media pe economie), respectiv Botoşani (2695 lei, cu 21,1% mai puţin decât media pe economie).

La polul opus, cu cele mai ridicate valori ale câştigurilor salariale medii nete lunare s-au situat Municipiul Bucureşti (4755 lei, cu 39,2% peste media pe economie), respectiv judeţele Cluj (4046 lei, cu 18,4% peste media pe economie), Timiş (3845 lei, cu 12,6% peste media pe economie), Iaşi (3557 lei, cu 4,1% peste media pe economie), Ilfov (3489 lei, cu 2,1% peste media pe economie) şi Sibiu (3442 lei, cu 0,8% peste media pe economie).

Costul mediu lunar al forţei de muncă în anul 2021 a fost 5802 lei/salariat, mai mult cu 7,3% comparativ cu anul precedent.

Costul mediu lunar a crescut în majoritatea activităţilor economice comparativ cu anul precedent, iar cele mai importante creşteri s-au regăsit în hoteluri şi restaurante (+15,5%), activităţi de spectacole, culturale şi recreative (+12,9%), industria prelucrătoare (+11,0%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+10,6%), alte activităţi de servicii (+10,2%), agricultură, silvicultură şi pescuit (+10,1%).

O uşoară scădere a costului mediu lunar faţă de anul precedent s-a înregistrat în activitatea de tranzacţii imobiliare (-1,1%).

Comparativ cu media pe economie, costul mediu lunar a fost semnificativ mai ridicat în activităţile economice de informaţii şi comunicaţii (+93,2%), intermedieri financiare şi asigurări (+68,0%), industria extractivă (+63,5%), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (+58,1%), sănătate şi asistenţă socială (+38,3%), administraţie publică (+29,5%), respectiv activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+26,7%).

Cele mai relevante valori ale costului mediu lunar situate sub media pe economie s-au înregistrat în activităţile economice din hoteluri şi restaurante (-47,5%), alte activităţi de servicii (-35,9%), tranzacţii imobiliare (-26,6%), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (-23,8%), agricultură, silvicultură şi pescuit (-22,2%), respectiv construcţii (-21,5%).

În anul 2021, numărul mediu al salariaţilor a fost 5094,3 mii persoane. Numărul mediu al salariaţilor a crescut pe parcursul anului 2021 cu 62,5 mii persoane comparativ cu anul precedent, ca urmare a reluării activităţii anumitor unităţi economico-sociale care şi-au suspendat temporar sau şi-au încetat activitatea ȋn anul 2020, în contextul pandemiei COVID-19.

Numărul mediu al salariaţilor bărbaţi a predominat ca şi în anii precedenţi, reprezentând 52,3% din totalul salariaţilor (respectiv 2664,4 mii persoane). Comparativ cu anul anterior, numărul mediu al salariaţilor bărbaţi a crescut cu 20,3 mii persoane, iar cel al salariaţilor femei cu 42,2 mii persoane.

Activităţile economice ȋn care salariaţii femei au deţinut majoritatea au fost cele de sănătate şi asistenţă socială (79,9% din numărul total al salariaţilor acestei activităţi), învăţământ (73,5%), intermedieri financiare şi asigurări (70,8%), respectiv hoteluri şi restaurante (61,2%).

Comparativ cu anul precedent, creşteri semnificative ale numărului mediu al salariaţilor s-au înregistrat în sănătate şi asistenţă socială (+16,9 mii persoane), construcţii (+12,3 mii persoane), informaţii şi comunicaţii (+11,0 mii persoane), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor (+10,3 mii persoane), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice (+6,8 mii persoane), transport şi depozitare (+4,8 mii persoane), activităţi de servicii administrative şi activităţi de servicii suport (+3,7 mii persoane).

La polul opus, cea mai importantă scădere a numărului mediu al salariaţilor s-a observat în industria prelucrătoare (-4,4 mii persoane).

Repartizarea salariaţilor pe sectoare economice a arătat că majoritatea s-au regăsit în sectorul terţiar (63,6%) (43,1% în servicii comerciale, iar 20,5% în servicii sociale). În sectorul secundar (industrie şi construcţii) au lucrat 34,0% dintre salariaţi, iar în cel primar (agricultură, silvicultură şi piscicultură) numai 2,4%.

Efectivul salariaţilor la sfârşitul anului 2021 a fost 5516,4 mii persoane. Comparativ cu sfârşitul anului precedent, efectivul salariaţilor a înregistrat o creştere cu 105,3 mii persoane.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO