Profesii

INS: Rata şomajului din 2018 a scăzut la 4,2%

INS: Rata şomajului din 2018 a scăzut la 4,2%

Autor: Alina Botezatu

18.04.2019, 09:29 371

Rata şomajului a fost de 4,2%, anul trecut, în scădere de la 4,9% în anul precedent, arată datele prezentate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1,2 puncte procentuale, respectiv de 4,7% la bărbaţi, faţă de 3,5% la femei, iar pe medii de rezidenţă de 0,9 puncte procentuale, de 4,7% în rural faţă de 3,8% în urban.

Rata şomajului avea nivelul cel mai ridicat, de 16,2%, în rândul tinerilor (15-24 ani).

Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului scăzut şi mediu, pentru care rata şomajului a fost de 5,8%, respectiv 4,3%.

Rata şomajului a fost de doar 2,1% în cazul persoanelor cu studii superioare.

Rata şomajului de lungă durată (în şomaj de un an şi peste) a fost de 1,8%, iar incidenţa şomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în şomaj de un an şi peste în total şomeri) a fost de 44,1%.

Pentru tineri (15-24 ani), rata şomajului de lungă durată (în şomaj de şase luni şi peste) a fost de 9,3%, iar incidenţa şomajului de lungă durată în rândul tinerilor de 57,2%.