Profesii

INS: Sporul natural a fost negativ în luna august 2017

INS: Sporul natural a fost negativ în luna august 2017

Autor: Anca Olteanu, Mediafax

10.10.2017, 09:44 1185

În luna august 2017 s-a înregistrat naşterea a 20.112 copii, cu 2.502 mai mulţi copii decât în iulie 2017.

Numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în august 2017 a fost 20.455, cu 886 mai multe decât în luna iulie 2017.

Astfel, sporul natural a fost negativ în luna august, decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii cu 343 de persoane.

Numărul deceselor copiilor cu vârstă sub un an, înregistrate în luna august 2017, a fost de 108, în scădere cu 13 faţă de luna iulie 2017.

În luna august 2017, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat 23.617 căsătorii, cu 2.825 mai multe decât în luna iulie 2017. Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform legii a fost de 2.563, cu 411 mai multe decât în luna iulie 2017.

Numărul născuţilor-vii a fost mai mare cu 3.093 în luna august 2017 faţă de aceeaşi lună din 2016, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 1.224 mai mare faţă de luna august 2016. Sporul natural a fost negativ atât în luna august 2017 (-343 persoane), cât şi în luna august 2016 (-2.158 persoane).

Numărul copiilor cu vârsta sub un an care au decedat a fost cu doi mai mic în august 2017, decât cel înregistrat în aceeaşi lună din 2016.

Numărul căsătoriilor a fost, în luna august 2017, cu 1.096 mai mare decât în luna similară din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform legii s-au pronunţat cu 897 divorţuri mai multe în luna august 2017, decât în august 2016.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO