Istoricul Neagu Djuvara a vorbit, în anul 2014, într-un interviu acordat ziarului Gândul, despre faptul că românii ar trebui să meargă în această toamnă la vot, pentru că „e un fel de laşitate să nu participi la vot, la viaţa politică a ţării".
Redăm integral interviul acordat în anul 2014 de Neagu Djuvara publicaţiei Gândul:
Gândul: Domnule Neagu Djuvara, aţi trecut prin două războaie mondiale, aţi trăit perioada Războiului Rece, cum aţi găsit România după ce v-aţi întors în 1990, după 45 de ani de pribegie?
Neagu Djuvara: Mi-am exprimat părerea asta în cartea care se numeşte ”Amintiri din pribegie”. Întâmplarea, cu totul nefirească, a făcut că am lipsit din ţară 45 de ani, plecând întâmplător să fiu curier la Stockholm. Chiar în ziua de 23 de august 1944 s-a întâmplat să fiu numit în post de noul guvern în care aveam prieteni. Primele guverne de după 1944 au fost guverne încă liberale timp de câteva luni de zile. Şi în orice caz, chiar când au început să preia puterea majoritar în guvern, comuniştii l-au lăsat la Externe, timp de trei ani, pe Tătărăscu (Gheorghe Tătărăscu, fost prim-ministru şi ministru de Externe al României n.r.). Era totuşi un liberal, şi care cunoştea familia Djuvara şi pe mine personal de ani de zile. Deci, el nu s-a atins de mine ca secretar de legaţie, că nu aveam amabasadă pe vremea aceea. Şi aşa se face că am rămas la Stockholm în post, reprezentând deci România, dar o Românie care încetul cu încetul devenea guvernată de comunişti. Câtă vreme a fost Tătărăscu la putere nu m-a schimbat. Şi când el a căzut de la putere, nu ştiu dacă era chiar Ana Pauker sau altcineva intermediar în perioada Tătărăscu şi perioada Ana Pauker, am fost rechemat în septembrie 1947. Ştiind cum au evoluat lucrurile în România, nu am vrut să mă întorc şi am plecat în Franţa, cu toate riscurile pe care le aveam. În Franţa, cu toate că aveam ceva familie, pentru că sunt căsătorit cu o franţuzoaică, am avut dificultăţi de instalare. Franceziii nu m-ar fi întreţinut din punct de vedere financiar, aveau şi ei problemele lor, au avut mai mulţi morţi în război. Socrul meu era de 30 şi ceva de ani în Indochina şi nu mai ştiau nimic de el. Din fericire, au început să mă angajeze cei de la Radio Europa Liberă, care erau la Munchen. Mai întâi de la Paris, şi apoi, timp de un an şi jumătate, am lucrat la Europa Liberă la Munchen. Spun acum pentru publicul nostru, că nu m-am simţit bine, ca să spun aşa, fiindcă, totuşi, era un organism unde amicii noştri americani ne dădeau directive. Îmi aduc aminte că directorul, Noel Bernard, mă considerase imediat un fel de prim asistent al lui. Şi mă lua în fiecare zi dimineaţa, înainte să începem emisiunile, la tânărul american reprezentant al comitetului Free Europe. Vă spun că mă enerva faptul că aceşti americani, în care trebuia să avem încredere, pentru că altfel ne mânca ursul de la Răsărit, hotărau ce e bine să spui pentru ţară, şi pofta mea de a spune ce aveam pe suflet era inhibată.
Gândul: Ce aţi fi vrut să spuneţi şi nu vă lăsau?
Neagu Djuvara: Altfel vorbeşti liber, mai cu violenţă împotriva ocupantului unei ţări, şi asta nu le convenea americanilor, ei voiau să vorbeşti mai molcom despre ostilitatea faţă de sovietici.
Gândul: Şi cum aţi găsit România când v-aţi întors?
Neagu Djuvara: Cu toţi anii de la Paris, Stockholm, apoi am fost la Munchen un an şi jumătate, am lipsit 45 de ani din ţară, până m-am întors după căderea lui Ceauşescu. Am venit imediat, în prima lună, dar am fost absolut stupefiat de schimbarea pe care o suferise România, adică românul. Ştiam că noi aveam o străveche putere de a pleca capul şi aluneca peste noi, ca peste muşama, dar nu era cazul. Muşamaua aia fusese penetrată până în adâncuri. Am găsit oamenii foarte schimbaţi.
Gândul: După 45 de ani de comunism, românii de la ţară au devenit umflaţi de alcool
Neagu Djuvara: Acum la 25 de ani de la Revoluţie s-au mai schimbat oamenii? Cum îi vedeţi pe români?
Gândul: E greu să-ţi dai cu părerea despre cum evoluează lucrurile în ţara în care trăieşti chiar tu. M-am obişnuit. Oarecum, urmăresc evenimentele zi de zi la televiziune. Prima mea impresie când am venit după cei 45 de ani de comunism este absolut catastrofală. Adică, am găsit ceea ce n-aş fi crezut, şi anume că se schimbase omul, românul. E foarte ciudat cum s-au schimbat lucrurile, în 45 de ani de regim foarte străin, în comportamentul tradiţional al românului, care în general era destul de blajin, a ştiut să plece capul când trebuie, dar l-a ridicat iarăşi când trebuie. Toată istoria noastră dovedeşte asta încă de la Mircea cel Bătrân, Ştefan cel Mare, dar apoi vreo două veacuri în timpul epocii fanariote am cam luat obiceiul să nu reacţionăm.
Neagu Djuvara: Deci asta era imaginea care o aveam despre români. Şi când am venit în ţară, am găsit ţăranul, pe care îl cunoşteam din copilărie, complet schimbat, şi chiar când făceam studii în Franţa şi veneam în România patru luni de vacanţă şi stăteam la ţară, ţăranul mai întâi fiziceşte era slab, era îmbrăcat într-o haină românească, o cămaşă albă cu dantelă. Avea un stil.
Gândul: Şi acum?
Neagu Djuvara: Am găsit un ţăran îmbrăcat a la Mao Zedong. Am găsit o altă mutră, iertaţi-mi cuvântul, pentru românii din stradă. Acum se bea de zece ori mai mult decât în vremea copilăriei mele, asta e dovedit statistic. Şi majoritatea celor de la ţară sunt umflaţi de alcool, pe cuvântul meu. S-a schimbat efectiv fizionomia.
Gândul: Din cauza alcoolului sau există altă cauză?
Neagu Djuvara: Din cauza alcoolului. Şi pe de altă parte, oamenii nu mai sunt mulţumiţi de viaţă.
Gândul: Oamenii nu sunt mulţumiţi de viaţă şi din cauza tranziţiei ăsteia care ţine de 25 de ani şi nu le aduce ceva bun.
Neagu Djuvara: Da, dar nu poţi să spui că e mai rău ca înainte. Nu e mai rău ca înainte din punct de vedere economic, oamenii nu o duc mai rău ca înainte. E un alt raport între lumea politică şi omul de rând decât era pe vremuri.
Gândul: Anul acesta vom avea alegeri prezidenţiale, românii ies la vot. Dumneavoastră când aţi votat prima dată?
Neagu Djuvara: Am votat de câte ori am putut. În străinătate nu votam, bineînţeles. Dar de când m-am întors în ţară, imediat după 1990, am participat la toate voturile.
Gândul: Da, dar în tinereţe, când aţi votat prima dată ?
Neagu Djuvara: Să nu uitaţi un lucru, că am avut regimuri dictatoriale, chiar dacă erau mai puţin dure decât regimul comunist. Şi în regimul Regelui Carol al II-lea nu prea se făceau alegeri, sau când se făceau alegeri trebuia să alegi cum vrea guvernul regelui. Şi atunci, pur şi simplu m-am abţinut de la vot. Asta e o mărturisire de care nu m-am ferit niciodată: aveam simpatii legionare. Şi, prin urmare, antipatizam guvernul Tătărăscu care era antilegionar. Acum îmi dau seama că legionarii erau nebuni şi că ar fi fost o calamitate dacă legionarii preluau puterea şi s-ar fi aliat cu Germania şi cu Italia, dar ştiţi cum e tineretul.
În tinereţea mea, am avut simpatie pentru legiune, fericirea mea a fost că am trăit în Franţa şi, deci, eram un legionar la Paris, că dacă aş fi fost în România probabil că aş fi fost înregimentat mai bine.
Gândul: Cum v-aţi lăsat de legionarism?
Neagu Djuvara: Tinereţea, întotdeauna, în toate ţările din lume, este cam nebună şi este excesivă, dar pe de altă parte, fără aceste excese nu s-ar face schimbarea în lume. În 1930-1940, tinerii aceia care au dărâmat vechiul regim au fost consideraţi ca nişte revoluţionari. Aşa eram şi noi în tinereţe.
Gândul: Sunt foarte mulţi români, în special tineri, care spun că sunt dezamăgiţi de clasa politică şi nu ies la vot. Ce le-aţi spune acestora?
Neagu Djuvara: Sunt două lucruri pe care le spun, de câte ori apuc să vorbesc în public. După părerea mea este o datorie absolută să votezi, ca să-ţi dai apoi cu părerea. Mai cu seamă dacă eşti un om moderat, ieşi la vot ca să nu permiţi extremelor, ori de stânga, ori de dreapta, nu importă, să ia puterea. Ceea ce mă îngrijorează cel mai mult este că tineretul este, iertaţi-mi cuvântul, aşa de scârbit de ţară, că tinerii de îndată ce capătă o bursă în străinătate pleacă şi nu se mai întorc.
"Că să pot călători în Grecia, în Iugoslavia, pentru lucrările mele de istorie, m-am făcut francez la începutul anului când m-am întors în România"
Nu se întâmpla aşa şi între cele două războie mondiale, când plecai la studii în Franţa, în Germania?
Deloc. Atunci te duceai să faci studii în străinătate şi te întorceai în ţară. Nici vorbă să pleci din România. Şi asta de generaţii.
Ce spune acest lucru despre societatea românescă?
Faptul că acum tinerii pleacă fără gânduri de întoarcere este o schimbare dramatică în mentalitatea românului de veacuri. Exista chiar o vorbă: „fie pâinea cât de rea, tot mai bine în ţara mea”. Asta era o vorbă de secole în mintea românului.
Acum nu mai există. Dimpotrivă, tinerii când apucă să plece nu se mai întorc. Or, asta este pentru mine absolut dramatic. Cei mai buni din ţară, care apucă să plece în Germania, Franţa sau America nu se mai întorc.
Să vă spun ceva. Eu câtă vreme am fost în străinătate, cu toate că sunt căsătorit cu o franţuzoaică şi mi-am făcut toate studiile în Franţa, limba franceză îmi este jumătatea, şi chiar îmi e mai uşor să scriu pe franţuzeşte decât pe româneşte, dar niciodată nu m-am gândit să mă fac franţuz.
Nu aveţi cetăţenia franceză?
Am luat-o când m-am întors în România, în 1990. Carevasăzică, am stat 45 de ani în exil fără să vreau să fiu cetăţean francez. Şi era o povară pentru că n-aveam paşaport valabil. Şi când m-am făcut francez, când m-am întors în România, voiam să călătoresc, pentru a scrie istoria Balcanilor, în Iugoslavia, în Albania, unde nu puteam să călătoresc cu un titlu de călătorie, se chema titlu de voiaj, dat de la Geneva. Nu era un paşaport acceptat de toată lumea. Era un paşaport de clasa a doua, ca să zic aşa. Şi atunci, ca să pot călători în Grecia, în Iugoslavia, pentru lucrările mele de istorie, m-am făcut francez la începutul anului când m-am întors în România.
Este un semn de laşitate faptul că românii nu merg la vot? Putem spune astfel?
Eu îi sfătuiesc să meargă întotdeuna la vot, că este un fel de laşitate de a nu participa la vot, la viaţa politică a ţării.
Cum era viaţa politică înainte de comunişti? Nu ştiu dacă o putem compara cu ceea ce se întâmplă acum, dar erau tot aşa certuri, erau dezbateri, aveau proiecte?
Sunt chestii care nu se mai pot compara. S-au schimbat lucrurile aşa demult, aşa de tare. În viaţa publică de acum 60-70 de ani, când eram eu tânăr, viaţa politică era aşa niţel lăturalnică. Nici nu te simţeai obligat să votezi pentru unul sau pentru altul. Mai cu seamană, cum v-am spus adineauri, am avut simpatii pentru legionari în tinereţe, şi prin urmare, nu m-am dus la vot pentru ca să nu votez liberali sau ţărănişti sau averescani.
Se furau şi atunci voturi?
În copilăria mea, am văzut nişte scene cu bătăuşi la Sinaia. Am asistat la nişte chestii cu bătăuşi plătiţi de cutare partid pentru a fura voturi. Dar erau incidente lăturalnice, era ceva secundar.
După ce v-aţi întors în România, aţi văzut că există o mare problemă cu corupţia. De ce credeţi că suntem aşa de corupţi? Tot timpul am fost aşa de corupţi?
Să ştiţi că o anumită necinste materială este destul de tradiţională la noi. E şi o vorbă: fură oul de sub coţofană, adică şmecheria. Chiar la ţară, pentru că am trăit mult timp la ţară, se furau unii pe alţii. E intrată în sânge o mică necinste materială, asta cred că era foarte obişnuită la românul de rând.
Dar în clasa de sus nu prea era obişnuită. În clasa politică, lumea era destul de corectă. Vorbim de clasa politică care la origini, în veacul al XIX-lea şi începutul veacului al XX-lea, era constituită în mare parte din rămăşitele boierimii române. Erau mult mai puţin corupţi. În timpul copilăriei mele, aproape că nu am auzit de scandaluri, decât aşa că a fost un scandal cu Skoda. Erau foarte puţine scandaluri. Dar nu se vorbea de corupţie aproape deloc.
Credeţi că această corupţie, despre care vorbim astăzi, are legătură cu românul schimbat pe care l-aţi găsit când v-aţi întors în 1990?
Aici ar putea răspunde mai bine un sociolog sau psiholog de meserie, dar e clar că s-a schimbat ceva în adâncime. Probabil că şi din cauza a 45 de ani de regim comunist foarte sever, care era ca un fel de clopot peste ţară. Oamenii nu se puteau descurca în mod normal ca să trăiască bine, trebuia să trimită pe bătrânul unchi noaptea să cumpere câte ceva, să accepte chiar furturi. Apoi s-a obişnuit lumea. În timpul regimului cel mai dur comunist din zona asta de Europa, furtul devenise o necesitate pentru oamenii cei mai cinstiţi, pentru că regimul era de aşa natură, încât tu nu puteai să trăieşti.
"Dacă l-aţi vota preşedinte pe moş Neagu Djuvara, a doua zi îl numeşte prim ministru pe Mihai Răzvan"
Veţi merge la vot în această toamnă?
Da, sigur că da. Dar ca să ştiu cu cine şi pentru cine votez mă mai sfătuiesc cu prietenii şi cu rudele. Niciodată nu am dezertat de la datoria asta naţională de a vota.
Cum vedeţi situaţia de astăzi din România? La un moment dat aţi declarat că „Nu mai ştiu pe cine să aleg în politica românească. Aşa că stau pe tuşă”. Ce ar trebui să se schimbe astfel încât lumea să nu mai stea pe tuşă?
Nu pot spune ce ar trebui să se schimbe, pentru că aici ar însemna să ghicesc viitorul. Însă, nu găsesc niciun politician care să-mi fie prea simpatic. Poate unul singur, care nu e implicat destul – Mihai Răzvan Ungureanu, care a fost prim ministru un timp. El nu este simpatizat de populaţie. Simpatiile populare sunt în fond foarte independente de evaluarea reală. Pentru mine, Mihai Răzvan Ungureanu este singurul bun român care ar merita să guverneze. Dacă l-aţi vota preşedinte pe moş Neagu Djuvara, a doua zi îl numeşte prim ministru pe Mihai Răzvan.
Dar un etnic german ar fi potrivit pentru România?
Vă referiţi la Iohannis. Da, este un om cumsecade. Când eram copil se vorbea aşa: sunt posibilităţi care se poate, şi posibilităţi care nu se poate. Asta este o posibilitate care se poate.
Cu "mândria de a fi român şi ortodox ne întoarcem la epoca legionară"
Există un partid politic care pune accent pe mândria de a fi român şi pe cea de a fi ortodox. De ce vă aduce aminte acest lucru?
Da, ne întoarcem la epoca legionară. E un anacronism într-o epocă în care încercăm să nu mai fim atât de naţionalişti fiecare, ci să fim europeni şi să ne înţelegem cu vecinii noştri europeni pentru a face un vot comun împotriva celor neeuropeni. Lucrul acesta nu mai este actual acum.
Ar mai fi de actualitate monarhia în România?
Eu constat că în Europa, în ţările unde există mari dificultăţi, aceste mari dificultăţi sunt împăcate prin faptul că există regalitate. E cazul Spaniei, e cazul Belgiei. Plus că avem nişte ţări care nici n-au trecut prin republică, cum sunt ţările scandinave şi Marea Britanie. Ţările cu monarhie sunt cele mai paşnice, au cele mai puţine complicaţii politice. Consider că, şi în România, dacă ar fi revenit regalitatea am fi avut mai multă pace, mai multă linişte.
Dar credeţi că sunt românii pregătiţi de monarhie?
După sondaje nu, numai într-o mică măsură între 20 şi 15%, o nimica toată. Părerea mea este că ar fi fost bine cu monarhie. Nenorocirea este că în constituţia română nu se prevede decât moştenirea prin bărbaţi. Dacă cumva ar fi restabilită moharhia, ar putea fi continuată prin tânărul Nicolae. Este o posibilitate care se poate.
Întorcându-ne la perioada de după război, există istorici care spun că dacă Germania nu ar fi fost aşa de dur pedepsită la finalul primului Război Mondial nu ar fi apărut nici comunismul, nici nazismul. Dumneavoastră, ca istoric, ce credeţi?
E foarte greu să faci o asemenea supoziţie în istorie. Presupunerile astea, cu ce s-ar fi întâmplat dacă, sunt întotdeauna supuse îndoielii. Părerea mea este că ar fi existat o mai mare rezistenţă la înaintarea puterii sovietice. Asta este probabil. Dar pe de altă parte, să ştiţi că Germania nu a fost chiar aşa de pedepsită. Americanii au înţeles că economia Germaniei este indispensabilă sănătăţii Europei întregi şi au fost primii care au intervenit cu împrumuturi mari pe care le-au făcut germanilor.
Dărâmarea germanilor nu a durat decât foarte puţini ani. Eu am trăit-o, copil fiind, cu devalorizarea mărcii germane din zi în zi. Acelaşi lucru se întâmpla şi în Ungaria cu forintul. Se ducea lumea cu roaba cu milioanele, pentru că din zi în zi scădea valoarea forintului maghiar. Nu mai ştiai dacă o pâine costă un milion sau două milioane. La noi această devalorizare a fost mai lentă, n-a fost aşa de catastrofală cum a fost în Ungaria şi în Germania. Dar americanii au fost primii care şi-au dat seama că se strică echilibrul economic mondial dacă se prăbuşeşte o ţară precum Germania, cu lume muncitoare şi înţeleaptă, cu o medie de inteligenţă mare. Lucrurile s-au echilibrat după câţiva ani cu intervenţia americană. Mai era şi teama că urca puterea sovietică.
Putem spune că odată cu al doilea răboi mondial a dispărut o civilizaţie, a dispărut o lume?
Eu susţin teoria că, prin comparaţie cu ce s-a întâmplat la sfârşitul Imperiului Roman, că noi, civilizaţia occidentală, am atins un nou prag. Civilizaţia occidentală începe un nou ciclu la 450-500 de ani după Hristos. Au fost câteva veacuri de ev mediu mai sumbru, de tulburări, de invazii de huni, de unguri. Dar când s-a aşezat Europa, lucrurile au mers după aceleaşi ritm ca întotdeauna. S-au creat nişte regate sau state, care au încercat fiecare să devină cel mai tare. Adică a fost o luptă, pe care istoricul britanic Arnold Toynbee a numit-o „perioada regatelor combatante”, era o expresie după istoria Chinei vechi.
Noile regate s-au bătut pentru a vedea cine stăpâneşte. Au fost mai întâi spaniolii, apoi perioada franceză de 150 de ani, cu perioada lui Ludovic al XIV-lea, care a fost colosală. Chiar dacă am făcut istorie ani la rând, e un lucru pe care l-am constat şi eu cu mare întârziere. Şi anume, că Franţa era ţara cea mai populată din Europa. Franţa avea 27 de milioane de locuitori, în timp ce Anglia avea 5 milioane. Pe vremea lui Napoleon, Franţa avea 28 de milioane de locuitori, aproape cât Rusia, lucru de care nu se vorbeşte în cărţile de istorie. După părerea mea, s-a terminat o lume după toate războaiele din Evul Mediu şi din perioada modernă, şi s-a isprăvit cu hegemonia americană. Americanii domină, cu toate că încearcă să spună că e vorba de leadership. Cum ar spune bănăţenii, „sunt fruncea”, sunt în frunte, nu se mai mişcă nimic pe lume fără voinţa americanilor.
Şi totuşi se mişcă, în contextul tulburărilor din Ucraina, în imediata noastră apropiere.
Poate să se mişte orice în lume, dar vreau să vă spun că un al treilea război mondial este inimaginabil, atâta vreme cât avem o putere americană atât de colosală. Gândiţi-vă că din punct de vedere al aviaţiei, al portavionelor, americanii singuri sunt mai puternici decât toţi ceilalţi la un loc. Nu mai poate avea loc un al treilea război mondial, atâta timp cât avem o singură putere.
Rusia ce fel de putere este?
Este nimica în comparaţie cu puterea americană. Şi e culmea, că ei nu-şi dau seama că şi din punct de vedere demografic nu mai reprezintă nimic. Ştiţi că Europa e pe ducă din punct de vedere al natalităţii, dar cel mai rău din Europa sunt ruşii. Un profesor, mi se pare basarabean, a făcut o socoteală prin care arăta că în următorii 50 de ani elementul rusesc va reprezenta numai între 10 şi 20 % din populaţie. Ştiţi de unde le vine puterea ruşilor? De la petrol şi gaze, adică au o putere economică foarte mare, care le dă iluzia că sunt încă o mare putere, dar nu sunt.
Cum vedeţi reacţia Occidentului şi a americanilor la situaţia din Ucraina?
Preşedintele Obama este prea moderat. Americanii reacţionează mult mai slab decât dacă în locul lui Obama ar fi Reagan sau altul de genul acesta, mai băţos. Un Reagan de exemplu ar fi reacţionat mai violent ca să-i împiedice pe ruşi să domine Ucraina.
Să nu ne aşteptăm la un alt război?
În momentul de faţă nu putem avea alt război din cauză că există această dominaţie incomparabilă a SUA faţă de toate celelalte state din lume, şi din punct de vedere militar şi politic.
Până unde se poate ajunge în contextul actual? Are România de ce să se teamă?
Absolut nu. Sunt instalate baze americane în România, sunt instalate la graniţa dintre Polonia şi Rusia, în ţările baltice. Dată fiind puterea americană generală nu ne mai putem teme de absolut nimic.
Le e frică ţărilor occidentale de Vladimir Putin?
S-ar zice că se tem de el, dar ştiu bine că nu poate merge prea departe. Germania are atâtea intereseze economice cu Rusia, încât acceptă multe lucruri pe plan politic din cauza economiei. Adică, Germania n-o să reacţioneze foarte mult să nu se strice relaţiile cu Rusia.
