Profesii

Judeţul din România în care există oficial un singur zugrav. Topul celor mai „meseriaşe” judeţe

Judeţul din România în care există oficial un singur...

Autor: Alexandra PELE, Corina VÂRLAN

04.05.2014, 14:04 1107
În contextul în care piaţa construcţiilor, estimată la 9,6 miliarde de euro, nu dă semne de revenire, numărul de salariaţi din acest domeniu continuă să scadă. La finele anului trecut, doar 176.754 de persoane îşi câştigau salariile din lucrări de construcţii, în scădere cu 3,3% faţă de anul anterior, reiese din datele de la Inspecţia Muncii, centralizate de Gândul. Vedeţi care este situaţia meseriaşilor din judeţe şi care este judeţul din România care are în scriptele oficiale doar un singur zugrav.
 
Banii pentru noi proiecte de construcţii sunt tot mai puţini, în condiţiile în care nici mediul de afaceri, dar nici statul nu au alocat sume semnificative pentru finanţarea unor proiecte noi.

Concret, investiţiile statului, respectiv cheltuielile de capital, s-au redus cu 8,4% în 2013, reiese din datele Ministerului Finanţelor Publice (MPF). Astfel, acestea au scăzut de la 19,3 miliarde de lei în 2012, adică 3,3% din PIB, la 17,8 miliarde de lei anul trecut, circa 2,9% din PIB.

Drept urmare, construcţiile au avut o contribuţie negativă la creşterea economică a României în 2013. Industria şi agricultura au fost principalele motoare de creştere a PIB-ului anul trecut, Institutul Naţional de Statistică (INS) estimând o contribuţie de două treimi a industriei la avansul PIB de 3,5%.

 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO