Profesii

Klaus Iohannis, despre salarii: Guvernanţii se fac că nu văd că lucurile nu sunt în regulă

Klaus Iohannis, despre salarii: Guvernanţii se fac că nu văd că lucurile nu sunt în regulă

Autor: Andreea Traicu, Mediafax

23.04.2018, 19:39 116

"În chestiunea salariilor lucrurile nu merg aşa cum ar trebui. Sunt probleme, am rugat pe toată lumea implicată să îmbunătăţească cadrul şi abordarea. Avem opinii foarte diferite. Eu atrag atenţia că lucrurile nu merg aşa cum trebui şi avem în fiecare zi pichetări, iar guvernanţii se fac că nu văd şi repetă ca lucrurile sunt in regulă. Lucrurile nu sunt în regulă. e treaba Guvernului să vadă unde sunt probleme", a declarat Klaus Iohannis.

Precizările au fost făcute în contextul în care, luni, la Guvern, au avut loc discuţii cu managerii de spitale pe tema salariilor.

Discuţiile dintre reprezentanţii Guvernului şi cadrele medicale nemulţumite de regulamentul de sporuri vor fi reluate marţi, de la ora 12.00. Directorul Serviciului de Ambulanţa Galaţi susţine că nu pot creşte alocaţiile bugetare şi trebuie găsite soluţii privind calculul sumelor disponibile.

"Hotărârea a fost să se facă nişte grupuri de lucru din câte trei reprezentanţi pe fiecare categorie de unităţi sanitare. De mâine, de la ora 12.00, ne întâlnim şi începem această activitate şi o să punem pe hârtie problemele cu care ne confruntăm şi soluţiile pe care le propunem noi ca la nivelul Guvernului să se ia o soluţie. Ce am înţeles este că banii sunt ficşi, nu pot creşte alocaţiile bugetare, ca atare trebuie să găsim soluţii în legătură cu un calcul echitabil al sporurilor între diverse unităţi sanitare şi categorii de personal", a declarat, după întâlnire, Mihai Polinschi, director al Serviciului Ambulanţă Galaţi.

Directorul Spitalului de Oftalmologie din Capitală, Monica Pop, a declarat că, în cadrul negocierilor de la Palatul Victoria între managerii de spitale şi premierul Viorica Dăncilă, s-au discutat situaţiile fiecărui tip de spital, fiind luată măsura creării unui grup de lucru la nivel guvernamental.

"Doamna prim-ministru a propus în mod foarte corect să se facă un grup de lucru de câţiva manageri, pentru că la întâlnire au fost foarte mulţi, cred că erau 600 în sală, poate şi directori medicali sau administrativi, dar erau foarte, foarte mulţi. Poate erau o mie. Premierul a întrebat despre fiecare şi fiecare manager care are probleme s-a ridicat să spună ce probleme are. Asta cu grupul de lucru e un lucru foarte deosebit. Mie mi se pare absolut inadmisibil să aibă sporuri egale medicii din spitale. La spitalul din Făurei sau nu ştiu care, unde doctorul de gardă face exclusiv triaj, dar nu face el intervenţia, nu e normal să aibă acelaşi spor pe care îl are doctorul care lucrează şi care moare lângă bolnav", a declarat Monica Pop, la ieşirea de la Guvern.

Directorul Spitalului de Oftalmologie din Bucureşti a mai spus că legea salarizării este, în principiu, o lege bună, pentru că a crescut nivelul veniturilor pentru foarte multe categorii de salariaţi din sănătate, fiind prima dată când se întâmplă aşa ceva.

"Doamna Olguţa Vasilescu a spus că cifra nu se poate modifica, dar noi am propus modificare şi am spus în ce sens, nu e normal să fie absolut egale sporuri egale la medici. Pentru că nu fac acelaşi lucru. Ar trebui ca cei care fac triaj în spitale să aibă spor 10 la sută sau 15 la sută şi spor mai mare cei care lucrează într-adevăr sau care salvează vieţi. (...) Doamna Olguţa Vasilescu a spus, dacă îmi aduc aminte bine şi cred că da, că nu impresionează nicio grevă şi că orice grevă ar fi, asta este situaţia. Că a fost o modificare substanţială de salarizare, niciodată nu o să poată fi mulţumită toată lumea", a completat Monica Pop.

Aceasta a mai precizat că la discuţii au participat, în afară de premierul Viorica Dăncilă, ministrul Sănătăţii Sorina Pintea, ministrul Muncii Lia Olguţa Vasilescu, consilierul de stat Sevil Shhaideh şi consilierul de stat al premierului Darius Vâlcov. Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, nu a fost prezent la discuţii.

Având în vedere numărul ridicat de manageri de spitale care s-a prezentat, luni, la Guvern, pentru a discuta cu premierul pe tema salariilor, s-au creat cozi la intrarea în Palatul Victoria, fiind necesar ca toţi cei prezenţi să treacă prin filtrul de securitate.

AFACERI DE LA ZERO