Profesii

La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România are trei regiuni în topul celor mai sărace 15 zone din Europa

La 10 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, România...

Autor: Adelina Mihai

31.03.2017, 11:50 473
În total, în ţările membre ale Uniunii Europene există 276 de regiuni de dezvoltare, dintre care opt sunt ale României. Dintre regiunile României, numai una – Bucureşti – Ilfov – are un PIB per capita calculat la paritatea puterii de cumpărare care depăşeşte media UE. Astfel, în 2015, PIB per capita în Bucureşti-Ilfov a fost cu o treime peste media europeană, cu o valoare de 19.300 de euro per capita (în preţuri curente) şi de 39.400 de euro per capita (în PPS).
 
„Soluţia pentru atenuarea decalajelor ţine de intensificarea eforturilor pentru ridicarea în ansamblu a ţării, dar acest lucru este foarte greu de realizat de către un stat care nu este atât de grijuliu cu oamenii mai săraci“, a mai spus Bogdan Murgescu.
 
La nivelul UE există 19 regiuni care au un PIB per capita sub 50% din media UE, iar dintre acestea cinci sunt în Bulgaria, câte patru în Ungaria şi în Polonia, trei în România, două în Grecia şi una în Franţa. Cele trei regiuni din România se află în topul primelor 15 cele mai subdezvoltate regiuni din UE.
 
„Am pornit şi acum 10 ani cu un decalaj inter-regional foarte mare care n-a putut să fie resorbit, iar noi nu avem nişte politici regionale, intra-naţionale, menite să conducă la atenuarea rapidă a acestor decalaje. Aceste regiuni au fost subdezvoltate şi în perioada comunistă sau au găzduit industrii specific celui de-al doilea val al industrializării, industrii care au dispărut din România ( metalurgie, siderurgie, textilă, încălţăminte etc.) pe măsura liberalizării comerciale la nivel internaţional“, a spus profesorul Dumitru Miron de la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti. El a mai spus că lipsa unei politici industriale proactive menită să înlocuiască acele capacităţi industriale cu afaceri din cea de-a 4-a revoluţie industrială a făcut ca acele regiuni să rămână subdezvoltate.
 
„A fost un cerc vicios. Pentru că au fost subdezvoltate şi nu s-au creat oportunităţi de dezvoltare, din acele regiuni au plecat cei mai mulţi oameni să lucreze în străinătate. Coroborând cele trei lucruri – politici economice neprietenoase pentru acele regiuni, deficitul de forţă de muncă tânără şi calificată şi neatractivitatea acestor regiuni pentru capitalul străin -  aceste regiuni au rămas subdezvoltate“, a mai spus Dumitru Miron. 
 
La rândul său, profesorul Bogdan Murgescu spune că migraţia românilor în străinătate nu este neapărat o cauză a subdezvoltării, ci mai degrabă o consecinţă a lipsei de perspective pentru oamenii din acele regiuni.
 
„Trebuie construită atractivitatea acestor regiuni astfel încât oamenii să rămână în aceste zone sau să se întoarcă cei plecaţi în străinătate ori să vină alţii să lucreze în acele zone“, a mai spus Bogdan Murgescu. În opinia sa, trebuie creaţi poli de competitivitate astfel încât anumite ramuri sau structuri zonale să se dezvolte. 
 
„Multe dintre aceste zone sunt afectate şi de calitatea slabă a administraţiei locale, de fenomene de corupţie, de lipsa unei infratsructuri suficiente. Însă rămân problemele legate de cum putem construi infrastructura necesară dezvoltării economice cu venituri atât de mici la buget, de exemplu“, a mai spus Bogdan Murgescu.
 
Dumitru Miron de la ASE a mai precizat că şansele sunt destul de reduse să se atenueze aceste decalaje în actualul exerciţiu financiar al României cu Uniunea Europeană (2014- 2020), pentru că ne apropiem de jumătatea anului 2017 şi încă nu s-au terminat selecţiile de proiecte depuse, nu s-au deschis liniile de finanţare pentru alte proiecte, iar anul 2020 e foarte aproape. 
 
„În plus, maniera în care sunt structurate criteriile de accesare a fondurilor europene şi de coeziune nu ne avantajează, pentru că cele mai multe fonduri pot fi accesate de polii de excelenţă, de zonele cu potenţial de dezvoltare“, a adăugat Dumitru Miron.
 
 
 
 
 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO