Un grup de studenţi din Timişoara care au interacţionat cu programe educaţionale din străinătate au preluat modelul întâlnit în Occident şi au creat un hub care să aducă la aceeaşi masă profesori, studenţi şi reprezentanţi din companiile private în cadrul unor proiecte educaţionale.
Întâlnirile au loc într-un spaţiu special amenajat în cadrul Facultăţii de Economie şi de Administrare a Afacerilor (FEAA) din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, desfăşurat pe o suprafaţă de 170 de metri pătraţi.
„Hub-ul a fost creat după o iniţiativă a unor studenţi care fie au fost cu burse Erasmus în străinătate, fie au participat la şcoli de vară sau în diferite competiţii internaţionale şi au interacţionat cu astfel de modele de colaborare. Am văzut modul de abordare al străinilor şi că într-o astfel de colaborare dintre studenţi, profesori şi angajatori toată lumea are de câştigat şi, pentru că la noi nu exista acest model, ne-am gândit că trebuie să îl creăm“, a spus Remus Radvan, student în anul I de masteratul de sisteme informaţionale pentru afaceri din cadrul FEAA şi unul dintre fondatorii Creative Minds Hub.