Profesii

Liderii antiimigranţi din Europa au un secret: importă muncitori străini pe uşa din dos pentru a face faţă crizei de forţă de muncă

Liderii antiimigranţi din Europa au un secret: importă...

Autor: Catalina Apostoiu

26.09.2019, 00:00 70

Ungaria, Polonia şi Serbia se numără printre ţările care importă discret muncitori în faţa penuriei de forţă de muncă, potrivit Bloomberg Businessweek.

Satwinder Singh a provocat o adevărată agitaţie când a sosit în Sarud, un sătuc din Ungaria, cu patru ani în urmă. Acesta făcea parte dintr-un grup de muncitori aduţi din India pentru a lucra la o fermă de produse lactate care se lupta să rămâne pe linia de plutire din cauza lipsei de forţă de muncă.

Localnicii nu i-au văzut cu ochi buni, dar între timp lucrurile s-au mai calmat. Premierul ungar ar prefera probabil ca Singh şi compatrioţii săi să treacă neobservaţi. Viktor Orban reprezintă vârful trendului antiimigranţi din interiorul Uniunii Europene. Preşedintele american Trump spune că îi este ca un „frate geamăn“.

Şi totuşi, Ungaria şi alte ţări vecine acesteia cu o înclinaţie antiimigranţi deschid discret o poartă de intrare pentru străini. Ţările din Europa Centrală şi de Est constituie partea cu cel mai rapid ritm de creştere din UE, iar odată cu scăderea ratei natalităţii şi exodul a milioane de muncitori către vestul mai bogat al Europei, forţele de muncă locale ale acestora nu pot acoperi cererile companiilor.

În ultimii ani, guvernele au fost dispuse să admită muncitori albi creştini din locuri ca Ucraina şi Belarus. Dar această sursă e pe sfârşite şi face loc unor migranţi din locuri îndepărtate ale lumii. Forţa de muncă a celor 21 de ţări situate între Marea Baltică şi Balcani va scădea cu peste un sfert până în 2050, ştergând peste 1% din creşterea economică, potrivit FMI.

Tao Zhang, managing director adjunct al fondului, a transmis băncilor centrale din regiune în iulie că ţările lor trebuie să înceapă să importe muncitori pentru a rezolva această problemă, iar acest lucru se întâmplă deja.

În Ungaria, economia cu cel mai rapid ritm de creştere din UE, au fost înregistrate 49.500 de permise de muncă pentru cetăţeni non-UE în 2018, peste dublul cifrei din anul anterior.

România a crescut numărul de permise pentru muncitori non-UE cu 50% în acest an, muncitori din Sri Lanka şi India alăturându-se angajaţilor chinezi şi turci în restaurante şi pe şantiere de construcţii.

Guvernele ţărilor respective au încercat să-ş crească ratele natalităţii oferind beneficii fiscale generoase şi alte stimulente, dar la o conferinţă recentă din Budapesta, oficialii acestora au recunoscut că nu au găsit formula magică.

Dar nu le place să vorbească despre soluţia găsită. Continuă să-şi promoveze politica anti-imigranţi fără a menţiona noii muncitori care vin de departe.

Atitudinile publice din ţările respective faţă de imigranţi se îmblânzesc în acelaşi timp.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO