Profesii

Managerul Institutului "Matei Balş”: Spre 99 la sută, se infirmă posibilitatea infectării cu Ebola a pacientului din Ploieşti

Managerul Institutului "Matei Balş”: Spre 99 la sută,...

Autor: Elvira Gheorghita

10.08.2014, 19:02 134

Streinu-Cercel a adăugat că, în cazul aceluiaşi pacient, rămâne posiblitatea unei infecţii.

"Ne îndepărtăm cu peste 90 la sută, spre 99 la sută, de etimologia virusului Ebola, dar rămân alte infecţii posibile. (...) Pacientul este conştient", a spus medicul.

Managerul de la "Matei-Balş" a mai spus că în cazul ploieşteanului este vorba despre "două boli succesive", iar simptomele celei de-a doua afecţiuni au ridicat suspiciunea de infectare cu Ebola.

Adrian Streinu-Cercel a precizat că nu există consimţământul pacientului pentru a fi făcute publice bolile de care suferă.

El a spus că bărbatul a făcut în Nigeria strict muncă de birou şi nu a putut intra în contact cu secreţii care să fi provocat Ebola.

Potrivit lui Streinu-Cercel, în Nigeria nu au fost înregistrat niciun caz de transmitere umană a virusului Ebola.

Managerul de la "Matei Balş" a mai spus că pacientul nu este contagios în perioada de incubaţie a virusului cu care ar fi infectat. "Nu există niciun fel de risc pentru cei cu care pacientul a intrat în contact (...) Simptomele pacientului au apărut în noapte de 9 spre 10 august", a adăugat Streinu-Cercel.

Legat de probele biologice recoltate de la pacient, medicul a precizat că, în momentul de faţă, nu este cazul ca acestea să fie trimise probe biologice la Laboratorul de referinţă din oraşul german Hamburg.

Streinu-Cercel a mai spus că familia ploieşteanului va rămâne în carantină, la domiciliu, timp de 21 de zile şi că niciunul dintre membrii acesteia nu prezintă simptome similare cu ale celui internat la "Matei Balş".

Bărbatul care era suspectat de Ebola are 51 de ani, este din Ploieşti şi s-a întors din Nigeria la 25 iulie.

El a lucrat în Nigeria ca inginer în domeniul energiei eoliene, într-un birou din capitala Abuja, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale.

Potrivit surselor citate, el nu ar fi părăsit capitala Nigeriei în perioada în care a lucrat acolo.

Focarul infecţiilor cu Ebola din Nigeria este localizat în sudul ţării, în zona celui mai populat oraş al ţării - Lagos. Capitala Nigeriei, Abuja, se află în centrul ţării.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, bărbatul s-a prezentat, duminică dimineaţă, la Spitalul Judeţean Ploieşti, cu simptomele febră, greaţă, vărsături şi diaree hemoragică. De la Ploieşti el a fost transferat la Institutul Naţional de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti, desemnat ca unitatea ce ar putea trata orice posibil caz de Ebola care ar ajunge în România.

La "Matei Balş", bărbatului i s-au recoltat probe biologice.

Surse medicale susţin că bărbatul le-a spus doctorilor din Ploieşti că, după întoarcerea din Nigeria, a fost în vacanţă la Vama Veche şi că a început să se simtă rău în urmă cu trei zile.

Familia ploieşteanului, respectiv soţia şi fiul său de 15 ani, a fost izolată la domiciliu, măsura preventivă fiind dispusă de autorităţile sanitare prahovene până în momentul în care va exista un diagnostic clar în cazul bărbatului.

Ministerul Sănătăţii informa, vineri, că probabilitatea apariţiei infecţiei de febră hemoragică de tip Ebola pe teritoriul României este scăzută, iar statul român are capacitatea medicală de a acţiona în cazul apariţiei unor cazuri de infectare cu febra hemoragică de acest tip.

Epidemia de Ebola trebuie considerată o "urgenţă de sănătate publică la nivel mondial", a subliniat, tot vineri, OMS.

Această epidemie, care a provocat moartea a aproximativ 1.000 de persoane de la începutul anului, este "cea mai importantă şi cea mai gravă" din ultimele patru decenii, a subliniat într-o conferinţă de presă directoarea generală a OMS, doctorul Maragaret Chang.

Călătorii care se întorc dintr-o zonă afectată de infecţia cu virusul Ebola şi care dezvoltă simptome cum ar fi febră, cefalee, diaree sau stare generală alterată după trei săptămâni de la călătorie trebuie să se adreseze medicului şi să precizeze că au fost în zona respectivă.

Virusul Ebola se transmite prin contact direct cu sângele, lichidele biologice sau ţesuturile persoanei infectate. Febra hemoragică pe care o provoacă se manifestă prin hemoragie, vomă şi diaree. Rata mortalităţii bolii este cuprinsă între 25 şi 90% în cazul oamenilor şi nu există un vaccin omologat împotriva ei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO