Profesii

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, despre cazul din Ditrău: Mă surprinde atitudinea discriminatoare a celor din comunitate

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, despre cazul din...

Autor: Elena Crangasu

02.02.2020, 13:53 78

„Ceea ce mă surprinde pe mine e atitudinea celor din comunitate cu privire la doi oameni care vor să muncească, uitând că şi românii noştri din afară sunt poate în pericol, poate, de a fi trataţi la fel. Şi românii noştri au nevoie să fie trataţi cu respect, fără să li se spună de către orice cetăţean din ţara europeană în care muncescc, că nu ar vrea să li se cumpere produsele că sunt vândute de mâna unui român sau că nu ar vrea să mănânce pâinea făcută de un român. Trebuie să ne gândim cu echilibru la aceste lucruri”, a spus ministrul Muncii, Violeta Alexandru, duminică, referitor la cazul srilankezilor din Ditrău.

Aceasta a zis că luni va avea rezultatele analizei Inspectoratului Teritorial de Munca.

„Sunt doi oameni care au venit să muncească, să-şi câştige existenţa la chemarea unui patron care a avut nevoie de oameni pentru a duce afacerea mai departe. În situaţia de faţă, am cerut informaţii ITM cu privire la formele legale pe care aceştia le au. Voi fi informată luni cu privire la rezultate verificării făcute”, a completat Violeta Alexandru.

Violeta Alexandru a mai spus că a avut mai multe discuţii cu preşedintele CNCD „pentru componentele care iau aspectul unei atitudini de discriminare din comunitate faţă de aceste persoane şi domnul preşedinte se autosesizase, urmând ca pe această latură să comunice domnia sa”.

Ministrul Muncii a adăugat că ce decide fiecare patron pentru afacerea pe care o are „este o chestiune pe care fiecare şi-o evaluează şi ia deciziile potrivite”.

Peste 300 de persoane au participat, sâmbătă, la Căminul Cultural din Ditrău, la o adunare populară unde s-a discutat situaţia angajării celor doi cetăţeni din Sri Lanka la brutăria din comună. Oamenii au insistat că nu vor emigranţi în satul lor.

Proprietarul brutăriei din Ditrău, care a angajat doi bărbaţi din Sri Lanka, şi-a cerut scuze, sâmbătă, localnicilor pentru neplăceri şi s-a oferit să îi mute pe cei doi din procesul de producţie. Oamenii nu au acceptat scuzele, stabilind să scrie o petiţie cu care se vor lua măsurile următoare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO