Profesii

Muncitorii calificaţi revin în forţă pe piaţa muncii, cu aproape 580.000 de aplicări în ultima lună. Roxana Drăghici, eJobs: Pentru angajatori, aceasta este o schimbare pe care o aşteptau

Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs

Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs

Autor: Cristina Bellu

08.05.2025, 10:07 342

Muncitorii calificaţi continuă să reprezinte una dintre cele mai căutate şi, totodată, dificil de recrutat categorii de candidaţi de pe piaţa muncii din România. În ciuda provocărilor persistente legate de atragerea şi retenţia acestui segment, interesul lor faţă de oportunităţile de angajare rămâne ridicat. Astfel, în ultima lună, această categorie a generat aproape 580.000 de aplicări, ceea ce îi plasează pe locul al doilea în clasamentul celor mai activi candidaţi, arată o analiză eJobs.

 „Pentru angajatori, aceasta este o schimbare pe care o aşteptau. Piaţa este cu ochii pe ei pentru că există de ani buni un deficit de muncitori calificaţi, mai ales în condiţiile în care au competiţie serioasă şi din partea angajatorilor din străinătate, care, de asemenea, se luptă pentru atragerea acestor candidaţi. În plus, sistemul de învăţământ dual şi cel profesional nu acoperă nevoile reale ale angajatorilor din România, iar bazinul critic de candidaţi eligibili pentru poziţiile pe care le au deschise se restrânge de la an la an”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs, principala platformă de recrutare online din România.

Analiza eJobs arată că doar absolvenţii au reuşit să depăşească acest segment de la începutul lunii aprilie şi până acum, din punctul de vedere al aplicărilor, în timp ce muncitorii necalificaţi au fost cei care au aplicat cel mai puţin.

Cei mai mulţi dintre muncitorii calificaţi care s-au aflat în căutarea unui job în ultima lună au aplicat pentru joburile din retail, call-center / BPO, servicii, turism, industria alimentară şi transport / logistică.

„Vorbim în special despre candidaţi care se află în zona entry level, respectiv cu maximum 2 ani de experienţă, dar şi despre muncitori calificaţi care au lucrat anterior şi care au un nivel de experienţă cuprins între 2 şi 5 ani. Peste 100.000 de aplicări au venit inclusiv din partea celor care nu au deloc experienţă”, detaliază Roxana Drăghici.

Salariile oferite de angajatori pentru poziţiile de muncitor calificat pornesc de la 3.500 de lei şi pot ajunge sau chiar depăşi 7.000 de lei, în funcţie de specializarea cerută sau de nivelul de experienţă a candidaţilor.

Distribuţia pe vârstă a muncitorilor calificaţi care aplică cel mai mult arată astfel: peste 218.000 de aplicări vin din segmentul de vârstă 25 – 35 de ani, 167.000 de aplicări din zona 18 – 24 de ani, 114.000 – 36 – 45 de ani şi aproape 66.000 de la cei care au mai mult de 45 de ani.

Totodată, cele mai multe aplicări au mers către angajatorii din Bucureşti, urmaţi de cei din Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov, Iaşi şi Constanţa. 13,3% dintre aplicări, mai exact, 78.000, au vizat joburile remote din platformă, iar alte 9.100 de aplicări au mers înspre poziţiile deschise de angajatorii din străinătate.

„Deşi îi vedem din ce în ce mai activi din punctul de vedere al aplicărilor, ne aşteptam să vedem un procent al aplicărilor pentru străinătate peste media generală a tuturor candidaţilor. Se pare însă că tendinţa de a amâna decizia de a lucra peste hotare se menţine nu doar în cazul tinerilor şi specialiştilor, ci şi în cazul celor care, în anii trecuţi, erau foarte atraşi de ideea de a lucra în afara ţării”, mai spune Roxana Drăghici.

Inclusiv în ceea ce priveşte joburile postate în ultima lună, mai mult de jumătate s-au adresat muncitorilor calificaţi, cele mai multe în domenii precum retail, servicii, industria alimentară, turism, call center / BPO, transport – logistică şi producţie.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 15.000 de locuri de muncă pentru muncitorii calificaţi.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels