Profesii

Numărul de muncitori străini din Cehia a crescut la jumătate de milion

Numărul de muncitori străini din Cehia a crescut la...

Autor: Bogdan Cojocaru

30.11.2018, 00:00 101

Numărul de străini care muncesc în Cehia s-a triplat de la aderarea ţării la Uniunea Europeană în 2004. În prezent, în cea mai dezvoltată economie est-europeană lucrează peste jumătate de milion de străini, potrivit datelor statistice oficiale, scrie Radio Praha.

Cel mai mare grup de angajaţi străini este reprezentat de muncitori necalificaţi din alte state est-europene, însă un număr în creştere de persoane calificate din nordul, vestul şi sudul Europei îşi caută de muncă în Cehia. La polul celălalt, numărul de muncitori vietnamezi a scăzut cu 35% din 2008 încoace. În patru ani de la intrarea ţării în UE, numărul angajaţilor străini a urcat cu 379.000.

După criza financiară mondială, s-a observat o scădere uşoară, însă din 2011 numărul creşte constant. Dacă la începutul noului mileniu existau doar câteva sute de angajaţi calificaţi din Europa de Vest, în prezent sunt câteva mii. Cei mai mulţi dintre ei, circa 7.000, vin din Germania, iar 15.000 vin din Marea Britanie, Franţa, Italia şi Spania.

„Multe companii străine şi-au mutat sediile din Europa Centrală şi de Est în Cehia deoarece această ţară a devenit o locaţie din ce în ce mai atractivă. Calitatea vieţii s-a îmbunătăţit semnificativ şi există un număr de proiecte globale care implică specialişti străini“, explică Lukas Hendrych de la BDO, una dintre cele mai mari reţele de firme de contabilitate.

Cei mai mulţi dintre executivii străini stau în Praga şi Brno. Din 2004 până în 2017, numărul de angajaţi străini din Cehia a crescut cu 379.000.

Mai mult de 80% din personalul străin necalificat este reprezentat de oameni din fostul bloc comunist, cum ar fi ucraineni şi români, angajaţi mai ales în construcţii.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO