Profesii

Pe ce pierd angajaţii români două ore din timpul lor zilnic de muncă

Pe ce pierd angajaţii români două ore din timpul lor...

Autor: Ioana Matei, Business Magazin

24.08.2019, 09:31 311

Trei din patru angajaţi spun că pierd zilnic până la două ore din timpul programului din cauza unor lucruri care le distrag atenţia de la ceea ce au de făcut, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentanţii platformei de locuri de muncă Bestjobs. Printre cele mai deranjante sunt discuţiile telefonice zgomotoase purtate de colegi în birou sau telefonul de serviciu care sună prea des, zgomotul ambiental specific birourilor de tip open space, colegii cu chef de vorbă sau şedinţele prea lungi, la care se adaugă şi timpul petrecut pe reţelele de socializare sau pauzele de cafea şi ţigară. Alţi 8% dintre angajaţi ajung să piardă până la jumătate din ziua de lucru astfel, ceea ce le afectează semnificativ productivitatea şi calitatea muncii, relevă un sondaj realizat de platforma de recrutare online BestJobs.

Aproape şase din zece respondenţi se găsesc zilnic în situaţia de a fi întrerupţi din treabă de colegi cu chef de vorbă, iar 36% spun că cel mai adesea îi deranjează zgomotul de fond din birou, dar şi telefoanele care sună continuu. Alţi trei din zece respondenţi pierd timp din cauza şedinţelor prelungite, în timp ce 17% afirmă că reţelele de socializare le consumă cel mai mult din programul zilnic de lucru. Totodată, 11% se plâng că sunt distraşi şi de numărul mare de e-mailuri pe care le primesc şi care necesită răspuns imediat, iar 10% admit că petrec prea mult timp pe aplicaţiile de mesagerie. Nu în ultimul rând, unul din zece angajaţi recunoaşte că productivitatea lui scade din cauza pauzelor dese de cafea şi ţigară.

Dincolo de timpul pierdut, un sfert dintre respondenţi afirmă că toate aceste lucruri care îi distrag zilnic le influenţează calitatea muncii, iar doi din zece afirmă că le creşte nivelul de stres ca urmare a presiunii de a rezolva sarcinile de serviciu într-un timp mai scurt decât programul de lucru. Alţi 8,5% se simt demotivaţi, iar 3,4% întârzie sau chiar ratează anumite termene de predare. La polul opus, 29% dintre respondenţi spun că timpul astfel pierdut nu le influenţează sub nicio formă activitatea, 7% consideră că, din contră, le creşte productivitatea, pentru că se relaxează şi în timpul rămas se pot concentra mai bine, iar 5% dintre angajaţi se bucură că reuşesc să relaţioneze mai bine cu ceilalţi colegi.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO