Profesii

Peste 10.000 de persoane au fost păcălite cu locuri de muncă în strănătate. Autorităţile anchetează 90 de oameni ce ar fi pus la cale înşelăciunea

Peste 10.000 de persoane au fost păcălite cu locuri de...

Autor: Andreea Tobias

17.06.2020, 11:27 164

90 de persoane sunt audiate la Sibiu, după ce procurorii au găsit 4.000 de oameni înşelaţi cu locuri de muncă în străinătate. Anchetatorii estimează, însă, că numărul victimelor depăşeşte 10.000 de persoane.

Procurorii DIICOT Sibiu şi poliţiştii au făcut miercuri 39 de percheziţii la locuinţele unor persoane şi la sediile a 13 societăţi comerciale din Sibiu, Teleorman şi Hunedoara, pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în înşelăciune, cu consecinţe deosebit de grave.

În total, 90 de persoane sunt audiate în acest caz.

Din cercetări a reieşit că, în perioada februarie 2014 – prezent, în oraşul Sibiu au fost înfiinţate mai multe societăţi comerciale, administrate de aceleaşi persoane, care se ocupau de plasarea forţei de muncă în străinătate şi care, de fapt, nu au avut niciun moment intenţia desfăşurării efective a activităţii, ci doar inducerea în eroare a persoanelor de bună-credinţă, pentru obţinerii de foloase necuvenite.

Astfel, suspecţii postau anunţuri pe diferite site-uri de profil din România prin care promiteau locuri de muncă în condiţii avantajoase în străinătate, convingându-i telefonic pe cei interesaţi să se prezinte la sedii, unde, pentru sume cuprinse între 400 – 700 de lei, ofereau garanţia găsirii unui loc de muncă. În realitate, persoanele respective nu au făcut nimic pentru obţinerea locurilor de muncă.

Până acum s-a stabilit că au fost prejudiciate aproximativ 4.000 de persoane, de la care au fost încasaţi peste 2.000.000 de lei. Există însă indicii că, în realitate, numărul victimelor ar fi mult mai mare, de peste 10.000 de persoane.

Anchetatorii au găsit la percheziţii 200.000 de lei, documente, zeci de telefoane mobile şi suporturi de stocare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO