Profesii

Peste 4.000 de locuri pentru internship, cele mai multe în domeniile Auto, IT, Inginerie, Financiar

Ana Vişian, marketing manager bestjobs

Ana Vişian, marketing manager bestjobs

Autor: Laura Buciu

25.05.2023, 09:39 53

Organizaţiile au peste 1.600 de programe de internship deschise, cu aproximativ 4.000 de locuri disponibile, în timp ce numărul aplicărilor efectuate de tineri în luna mai, atât pentru programe de internship, trainee sau joburi entry-level, este aşteptat să depăşească 22% din totalul candidaţilor.

Finalul anului universitar înseamnă, pentru mulţi tineri, iniţierea unui proces de căutare a unui loc de muncă, unii dintre ei fiind la primul demers de acest fel. Companiile fac şi ele eforturi să atragă tineri interesaţi să evolueze pe plan profesional sau să-şi înceapă cariera, mai ales în condiţiile în care rata de ocupare pe segmentul 18-24 de ani este, în mod tradiţional, cea mai mică în comparaţie cu alte segmente de vârstă - 19,7% în 2022, potrivit datelor INS.

În prezent, organizaţiile au peste 1.600 de programe de internship deschise, cu aproximativ 4.000 de locuri disponibile, în timp ce numărul aplicărilor efectuate de tineri în luna mai, atât pentru programe de internship, trainee sau joburi entry-level, este aşteptat să depăşească 22% din totalul candidaţilor activi, potrivit datelor bestjobs.

Internship-urile sunt programe derulate de companii pe perioade scurte, de 3 sau 6 luni, iar programele de trainee sunt destinate de obicei absolvenţilor sau persoanelor care vor să-şi înceapă cariera într-un domeniu, şi au perioade mai lungi, de la 6 luni la 1-2 ani.

„În mod tradiţional, rata de ocupare în rândul tinerilor de 19-24 de ani este cea mai mică, din rândul celorlalte segmente de vârste, iar asta e valabil în aproape toate statele membre UE. Tocmai de aceea, multe corporaţii derulează programe speciale de atragere a lor, cu scopul de a-şi crea echipe de angajaţi loiali şi creativi, dornici să înveţe şi să evolueze din punct de vedere profesional. Lunile mai şi iunie înseamnă, pentru mulţi dintre studenţi şi absolvenţi, primii paşi într-o carieră profesională de durată, şi, spre norocul lor, au o ofertă variată de unde pot alege, în funcţie de pregătirea şi nivelul lor”, spune Ana Vişian, marketing manager bestjobs.

În luna mai, numărul candidaţilor activi, din segmentul 18-24 de ani, a depăşit cifra de 15.000, peste nivelul înregistrat în aprilie. Oraşele în care sunt deschise cele mai multe astfel de oportunităţi sunt Bucureşti, Timişoara, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Ilfov, Braşov, Craiova, Ploieşti şi Constanţa.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO