Spre deosebire de corporatiştii parcă traşi la indigo pe care îi întâlneşti la vremea prânzului în preajma mallului Promenada, îmbrăcaţi smart casual şi cu badge-ul atârnat negreşit la gât, freelancerii alcătuiesc un altfel de peisaj. Pe cât de diferite sunt domeniile în care lucrează, pe atât de diferite sunt şi poveştile, ţinutele, agendele şi pasiunile celor ce au ales să „agaţe în cui” legitimaţia de birou pentru a se dedica full time hobbyurilor transformate în meserie.
Potrivit datelor Eurostat, România ocupă un loc fruntaş în topul ţărilor europene cu cea mai mare rată a persoanelor care lucrează pe cont propriu, respectiv 17% din populaţia ocupată, fiind depăşită doar de Grecia (30%), Italia (22%) şi Polonia (18%). Mulţi dintre cei care au ales să lucreze ca freelanceri, după ce au primit „votul publicului”, devenind suficient de cunoscuţi în industria în care activează, au decis să îmbine şi meseria de antreprenor cu cea de liber- profesionist, pornind mici businessuri conexe, mai ales că cele două, în unele cazuri, sunt relativ înrudite. Iar când vine vorba de diversitate, freelancingul nu are limite.
Pentru a afla mai multe despre cum o duc freelancerii români, cât câştigă, cu ce se ocupă şi ce i-a determinat – cel puţin pe unii – să renunţe definitiv la statutul de angajat, am intervievat câteva persoane din diferite domenii, de la care am aflat, printre altele, că uneori confortul unui salariu constant care îţi intră regulat pe card la data fixă e poate mai mare decât cel oferit de un regim de lucru flexibil, pe cont propriu, în care totuşi eşti direct responsabil de veniturile lunare pe care le obţii, dar că satisfacţia unei libertăţi de exprimare neîngrădite, de pildă, compensează din plin acest compromis. Cu ce provocări vine, aşadar, statutul de freelancer în România?
Alex Ceauşu, 36 de ani, regizor
De meserie regizor, Alex Ceauşu are la activ în portofoliu peste 600 de videoclipuri, cu milioane de vizualizări pe YouTube. Cu toate că, e drept, mulţi accesează un clip video pentru artistul şi hitul pe vor să îl asculte, o contribuţie nu mai puţin importantă o are şi cadrul în care este montată melodia respectivă. Puţini ştiu însă ce presupune regizarea şi montarea unui videoclip: zile sau nopţi întregi de filmare, căutarea celui mai bun cadru, a luminii sau a decorului, ba chiar şi lungi zboruri pe alte continente, pentru a crea atmosfera potrivită unei piese. Dar asta înseamnă, totodată, să îmbini utilul cu plăcutul, după cum spune chiar el.
Încă din liceu Alex Ceauşu a urmat filiera economică, continuând cu ASE-ul şi cu un master tot în economie, însă după vreo zece ani de ştiinţe economice avea să descopere că nu cifrele sunt cele care îl pasionează cu adevărat, aşa că a devenit regizor. Drumul până aici a fost însă presărat cu multe alte încercări de a-şi găsi o carieră pe gustul său: în timpul liceului a făcut parte dintr-o trupă de hip hop; apoi, o perioadă, după ce a stat foarte mult prin studiouri, a lucrat şi ca inginer de sunet. În acest timp a învăţat singur să cânte la pian, iar mai târziu, pentru a-şi asigura un venit lunar, a început să predea pian şi canto copiilor, îmbinând meseria de profesor cu cea de inginer de sunet. „După ce am terminat cei patru ani de facultate, în timpul masterului am făcut primul business – am înfiinţat, alături de un prieten, o minicasă de discuri. Îi spun mini pentru că am avut doar un proiect, dar un proiect fantastic care s-a vândut în peste 300.000 de exemplare, ceea ce ne-a adus un profit de peste 1 miliard de lei vechi, la vremea aceea”, îşi aminteşte el. Cu toate că prima experienţă ca antreprenor a fost un succes, „durata de viaţă” a businessului nu a fost lungă. „Eram doi tineri în jurul vârstei de 22 de ani, n-am ştiut să manageriem prea bine profitul, am investit în tot felul de proiecte care s-au dovedit inutile mai târziu.” Tot în acea perioadă povesteşte că a înfiinţat şi prima televiziune online din România, dar din lipsă de oameni şi resurse nu a reuşit să o susţină. „După toate acestea, cu ceva bani rămaşi din businessul cu casa de discuri am cumpărat o cameră video profesională şi echipament de sonorizare şi mergeam la diverse evenimente ca DJ şi cameraman. Am fost într-un singur an la peste 50 de nunţi şi botezuri.” La 23 de ani, cu camera video pe care o cumpărase pentru evenimente, a filmat primul clip. „Simţeam însă că pot mai mult decât să-i filmez pe alţii pur şi simplu, tot timpul îmi venea să-i aranjez, să le zic cum să stea şi ce să facă – lucru pe care nu-l puteam face la o nuntă. În timpul liber luam camera şi mergeam cu ea pe câmp, filmam flori, insecte. Orice.”
Într-o zi a făcut un clip în care s-a filmat singur, a montat cadrele pe o melodie a lui Robbie Williams şi spune că atunci şi-a dat seama că asta este ceea ce îşi dorea să facă pe mai departe. „Acum, că ştiam ce îmi doresc să fac, am sunat un prieten hip hopper şi i-am propus să-i fac un clip, pe gratis. A ieşit foarte bine şi de acolo a început practic cariera mea. S-a dus din vorbă-n vorbă şi în doi ani de zile ajunsesem să fac clipuri tuturor hip hopperilor din România.” Al doilea clip i-a adus şi primii bani: 700 de lei, „iar de la al zecelea deja urcasem preţul la 300 de euro, ca într-un an de zile să ajung să câştig cât regizorii renumiţi din acele timpuri”.
Nu a fost angajat niciodată, pentru că nu a văzut niciodată un dezavantaj la lucrul în regim de freelancing. „Tot timpul am gândit singur pentru mine, am luat singur deciziile şi mi-am asumat ce am făcut. Sunt de părere că atunci când lucrezi pentru tine dai totul, dacă lucrezi pentru vreo companie se poate merge şi pe principiul «timpul trece, leafa merge»”.
Potrivit lui, în România un regizor, dacă are doar acest job, câştigă cât să poată avea un trai modest, dar liniştit. „Mulţi m-au întrebat de ce nu am plecat din ţară, ştiind că oriunde într-un stat dezvoltat un regizor ar câştiga mult mai bine. Am preferat să rămân aici, dar ca să câştig cât un regizor din Franţa, Anglia sau SUA a trebuit să muncesc mai mult”, şi asta, spune el, pentru că în ţările acelea un regizor îşi face doar jobul de regizor şi e mulţumit cu venitul lunar, însă aici, pentru a ajunge la acele venituri, el face şi producţie, este şi director de imagine, îşi pune singur lumina şi aleargă cu camera în mână, montează şi colorizează. „Practic fac cam 5-6 joburi în acelaşi timp.” Lunar are în jur de 6-7 proiecte şi, cu excepţia primei camere video, pe care mai târziu a dat-o la schimb pe un pian, Ceauşu spune că nu a mai investit vreodată în echipamente de filmare. „Tot ce folosesc închiriez. Echipamentele se upgradează din şase în şase luni şi nu e rentabil să cumperi, cel puţin pentru unul ca mine, care se ocupă de partea creativă a proiectului”, explică el.
Alex Ceauşu povesteşte că a luat destul de repede contact cu proiectele internaţionale, la 3-4 ani de la debut începând să fie contactat de artişti străini. „De câţiva ani pot spune că filmez mai mult pentru artişti străini decât pentru români. De-a lungul anilor am făcut clipuri pentru artişti internaţionali precum Shaggy, David Bisbal, R City, Omi, Markus Schulz şi mulţi alţii.”
Timp de peste 10 ani spune că s-a dedicat total meseriei de regizor. „Nimic nu a fost mai important decât filmatul, montatul, producţia. Am îmbinat utilul cu plăcutul şi ca să schimb cumva starea, să mă simt şi puţin în vacanţă, filmam clipuri în tot felul de ţări exotice. Acum încerc să mă echilibrez, să-mi aloc timp şi pentru mine, pentru nevoile de zi cu zi.” Ca planuri de viitor, spune că foarte curând va trece la film. „Îmi doresc asta şi simt că a venit momentul să fac acest pas. Voi rămâne cu siguranţă în România, pentru că pot face de aici orice proiect internaţional şi mai e şi vorba aia: «Decât codaş la oraş mai bine în satul tău fruntaş».”
