Profesii

Premierul Dăncilă, discuţii cu primarii municipiilor reşedinţă de judeţ pe tema absorbţiei fondurilor europene: „Îmi doresc ca în fiecare reşedinţă de judeţ să fie depuse proiecte”

Premierul Dăncilă, discuţii cu primarii municipiilor...

Autor: Gabriel Pecheanu, Mediafax

12.06.2018, 17:31 116

Premierul Viorica Dăncilă s-a întâlnit,marţi, cu primarii municipiilor reşedinţă de judeţ, pentru a discuta pe tema absorbţiei fondurilor europene, printre problemele aduse în discuţie de aceştia numărându-se termenele excesiv de lungi în cazul licitaţiilor publice şi numărul mare de avize necesare.

”Situaţia proiectelor depuse în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa 4 - Sprijinirea dezvoltării urbane durabile – a constituit tema întâlnirii de lucru a premierului Viorica Dăncilă cu primarii municipiilor reşedinţă de judeţ. Prim-ministrul Dăncilă a subliniat că în luna martie a fost înfiinţat un comitet interministerial pentru simplificarea administrativă, grup de lucru care a analizat probleme întâmpinate de primării în accesarea fondurilor europene şi ridicate la precedenta întâlnire de lucru din 2 martie 2018 şi a venit cu propuneri pentru remedierea acestora”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului.

Potrivit sursei citate, şeful Executivului a prezentat principalele acte normative cu impact asupra absorbţiei fondurilor europene, adoptate de Executiv în această perioadă, printre care acordarea de împrumuturi din trezorerie pentru autoriăţile locale pentru cofinanţarea proiectelor europene, reglementarea condiţiilor pentru plata suplimentară a echipelor de proiecte finanţate din fonduri comunitare sau adoptarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice.

Premierul Dăncilă i-a îndemnat pe primari, potrivit comunicatului, să menţină colaborarea cu instituţiile implicate în gestionarea fondurilor europene, astfel încât să fie identificate în continuare barierele întîmpinate în absorbţia acestor fonduri şi să fie găsite soluţiile adecvate, fie că este vorba de măsuri legislative sau adminsitrative.

„Îmi doresc ca în fiecare municipiu reşedinţă de judeţ să fie depuse proiecte, ca în fiecare localitate proiectele depuse să ajungă la final, iar comunităţile să se dezvolte şi cu ajutorul acestor importante fonduri pe care le avem la dispoziţie”, a declarat Viorica Dăncilă.

Comunicatul precizează că printre problemele aduse în discuţie de primari s-au aflat, în continuare, termenele excesiv de lungi în cazul licitaţiilor publice, numărul mare de avize necesare în cele mai multe cazuri, durata mare a procedurilor de evaluare a proiectelor, dar şi necesitatea descentralizării sau lipsa forţei de muncă.

La întâlnire au mai participat vicepremierul, ministru al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Paul Stănescu, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, şi ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO