Profesii

Proiectul de modificare a codurilor vine cu surprize: În cursul anchetei, se interzice comunicarea publică de informaţii despre persoanele vizate

Proiectul de modificare a codurilor vine cu surprize: În...

Autor: Andreea Traicu

18.04.2018, 15:29 61

"În cursul urmăririi penale şi al judecării cauzei în procedură de cameră preliminară sunt interzise comunicările publice, declaraţiile publice precum şi furnizarea de alte informaţii, direct sau indirect, provenind de la autorităţi publice sau orice alte persoane fizice sau juridice referitoare la faptele şi persoanele ce fac obiectul acestor proceduri. (..) În cursul urmării penale sau al judecăţii organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot comunica public date despre procedurile penale care se desfăşoară doar atunci când datele furnizate justifică un interes public prevăzut de lege sau acest lucru este necesar în interesul descoperirii şi aflării adevărului în cauză", se arată în document.

De asemenea, potrivit proiectului, comunicările publice "nu se pot referi la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate de săvârşirea unei infractiuni".

"În cursul procesului penal este interzisă prezentarea publică a persoanelor suspectate de săvârşirea unor infracţiuni purtând cătuşe sau alte mijloace de imobilizare sau afectate de alte modalităţi de natură a induce în percepţia publică că acestea ar fi vinovate de săvârsirea unor infractiuni", prevede proiectul.

Comisia specială pentru Legile Justiţiei, condusă de fostul ministru al Justiţiei Florin Iordache, a publicat proiectele de modificare a codurilor penale, care vor intra în dezbatere. După ce a modificat legile privind organizarea judiciară, organizarea CSM şi statutul magistraţilor, Comisia urmează să aducă modificări codurilor penale şi să implementeze în legislaţia românească directiva europeană privind prezumţia de nevinovăţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO