Profesii

Mai puţin de jumătate dintre angajaţii care au copii vor ca şcoala să se desfăşoare normal, cu ore doar în clasă, şi 55% ar prefera o variantă hibridă sau exclusiv online. Doar 1,5% cred că autorităţile sunt pregătite pentru începerea noului an şcolar

Mai puţin de jumătate dintre angajaţii care au copii...

Autor: Roxana Rosu

05.09.2020, 19:04 2801

Peste 45% dintre angajaţii care au copii îşi doresc ca noul an şcolar să se desfăşoare normal, în ciuda contextului epidemiologic actual, iar elevii să înceapă cursurile direct în şcoală, în timp ce 55% ar dori o variantă hibrid sau exclusiv online, arată un sondaj efectuat de platforma de recrutare online BestJobs.
 
Astfel,  29% dintre părinţi ar opta pentru o variantă hibrid, care să îmbine orele în sala de clasă cu cele online, de acasă, şi 25% cred că şcoala ar trebui să se desfăşoare deocamdată exclusiv online, pentru siguranţa elevilor şi a familiilor acestora.

Totuşi, aproape jumătate dintre angajaţii care au răspuns sondajului BestJobs sunt îngrijoraţi de lipsa de claritate privind cum va arăta anul şcolar, cu nici trei săptămâni înainte de începere, şi se tem că acest an va fi unul de sacrificiu educaţional pentru copii.

Alţi 47% speră ca şcolile să nu se transforme în focare de Covid-19 şi 40% sunt îngrijoraţi de o eventuală îmbolnăvire a copiilor, ceea ce ar pune în pericol şi restul membrilor familiei. Sunt însă şi părinţi îngrijoraţi că nu vor putea merge la serviciu din cauză că unităţile de învăţământ ar putea să nu se deschidă (14,8%).

În situaţia în care anul şcolar va avea o componentă online, jumătate dintre părinţii care au participat la sondajul BestJobs spun că au tot ce le trebuie pentru a putea asigura copilului cadrul optim pentru cursuri online.

Puţin peste 31% afirmă însă că dispun doar parţial de instrumentele necesare şcolii online - dispozitiv electronic, internet şi spaţiu dedicat de lucru -, în timp ce 19,3% spun că nu le pot asigura celor mici un cadru propice pentru şcoala de acasă.

Mai mult,  şcoala online ridică probleme pentru 31,1% dintre respondenţi şi pentru că nu au cu cine să lase copiii acasă, alţi 30,5% spun că se văd nevoiţi să lase copiii să-şi ocupe singuri timpul cu activităţile şcolare, iar 19,5% spun că vor cere ajutorul bunicilor. Astfel, dacă şcoala va continua online, cei mai mulţi dintre angajaţii-părinţi (46,5%) consideră că angajatorul ar trebui să-i lase să lucreze de acasă, în timp ce 25% ar prefera să li se reducă programul de lucru, astfel încât să se poată ocupa şi de activităţile şcolare ale copiilor.

În ceea ce priveşte opinia despre şcoala online, mai mult de jumătate dintre părinţi (52%) spun că acest sistem nu permite accesul egal la educaţie pentru toţi copiii, în zona rurală şcoala nu este adaptată pentru predarea materiilor şcolare la distanţă (45,6%).

Aproape jumătate (48%) dintre salariaţii care au răspuns sondajului Bestjobs s-au declarat nemulţumiţi de experienţa orelor susţinute online pe timpul stării de urgenţă şi consideră că elevii au învăţat mai puţin decât dacă ar fi continuat să meargă la scoală. În plus, o altă realitate adusă în discuţie de părinţi este că cei mici au nevoie de socializare şi contact direct cu alţi copii (44%).

Cu nici trei săptămâni înainte de începerea noului an şcolar, cei mai mulţi dintre părinţi, respectiv 60%, nu sunt siguri că au înţeles corect din informările oficiale şi afirmă că nu le este clar în ce condiţii se vor relua cursurile.

Din perspectiva lor, e nevoie totodată de măsuri solide din partea autorităţilor pentru siguranţa elevilor în acest an şcolar, dat fiind contextul epidemiologic actual. Astfel, 47% dintre respondenţii la sondajul BestJobs consideră că toate instituţiile de învăţământ trebuie dotate cu materialele sanitare şi de igienă corespunzătoare, alţi 42% menţionează pregătirea cadrelor didactice pentru predare online, iar puţin peste 40% vorbesc despre investiţii în extinderea spaţiilor de învăţământ, astfel încât să poată fi asigurată distanţarea necesară între copii.

Totodată, o treime dintre salariaţi punctează faptul că autorităţile locale ar trebui să asigure tablete sau laptopuri şi acces la internet tuturor elevilor, astfel încât şcoala online să se desfăşoare în condiţii optime, în timp ce 21% vorbesc despre reglementarea sistemului de învăţare de acasă (homeschooling).

Doar 1,5% dintre angajaţii cu copii de şcoală care au răspuns sondajului Bestjobs consideră că autorităţile sunt îndeajuns de pregătite pentru începerea noului an şcolar în actualul context.

Sondajul a fost efectuat în perioada 12-24 august 2020, pe un eşantion de 1.344 de utilizatori de internet din România.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO