Profesii

Restaurantele închise au scos bucătarii în stradă: Omul vrea să mănânce, nu are unde

Restaurantele închise au scos bucătarii în stradă: Omul vrea să mănânce, nu are unde

Autor: Raisa Humeniuc

20.06.2020, 21:30 289

Zeci de bucătari din toată ţara au ieşit, sâmbătă, în stradă să îşi strige nemulţumirile pentru ca restaurantele nu se deschid, iar ei riscă să rămână fără joburi. Economiştii spun că pierderile din ultimele luni în industria ospitalităţii comparativ cu anul trecut sunt de peste 75%.

Restaurantele rămân închise şi revoltaţi de situaţie, bucătari din toată ţara au ieşit, sâmbătă, în stradă.

Ionuţ este chef de ani de zile, dar criza l-a împins să lucreze temporar în construcţii ca să poată să îşi întreţină familia.

90% din bucătarii din România au salariul minim pe economie, iar cei care sunt acum în şomaj tehnic câştigă doar 1.000 de lei, bani care nu le ajung de la o lună la alta.

Problema lor însă este faptul că riscă să rămână fără locuri de muncă.

Dacă situaţia nu se schimbă, multe afaceri vor da faliment.

Economiştii spun că PIB-ul sectorului ospitalităţii a scăzut cu peste 75%, cea mai dramatică scădere trimestrială din ultimele decenii.

„În perioada asta e foarte greu. Sincer am început să fac altceva, în construcţii, orice, ca să fie bine, să câştigăm ceva. Omul vrea să mănânce, nu are unde”, spune Ionuţ Tilincă.

„Nu este normal, deschid păcănelele şi noi stăm şi ne uităm unii la alţii. Da, poate să rămână un bucătar fără un loc de muncă. Un an pe care l-am pierdut din toate punctele de vedere”, a declarat şi Ciprian Spancioc, un alt bucătar.

„Undeva la 400.000 de oameni lucrează în acest domeniu. Riscă să rămână fără un loc de muncă, riscă să intre într-un blocaj financiar din care nu ştiu dacă vor ieşi vreodată”, afirmă Paul Siserman, directorul Asociaţiei Naţionale a Bucătarilor şi Cofetarilor din România.

„După 100 de zile de la apariţia primului caz de coronavirus în România economia românească în trimestrul doi, va înregistra o scăderea PIB-ului trimestrial de 14,6%, cea mai dramatică scădere a PIB-ului trimestrial în ultimele decenii. Dintre cele mai afectate sectoare ale economii se regăseşte şi sectorul ospitalier şi al turismului, unde noi calculăm cu o scădere dramatică de 75% din PIB-ul sectorial”, spune Levente Szasz, economist şi prodecan la FSEGA Cluj.

Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO