Profesii

Resurse puţine pe piaţa muncii: Doar 14% din populaţie este angajată în companiile private

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Adelina Mihai

08.03.2013, 00:07 3256

Ponderea angajaţilor din sectorul privat raportată la totalul populaţiei este de doar 13,7% în România şi ne plasează pe ultimele locuri din Europa, în timp ce în state precum Elveţia, Danemarca sau Cehia procentul este de peste două ori mai mare, arată statisticile CNIPMMR, organi zaţia care promovează interesele firmelor mici şi mijlocii, pe baza datelor comparative ale Eurostat din 2010.

Scăderea dramatică a numărului de angajaţi - plătitori de taxe la stat - din ultimii ani a fost o problemă despre care politicienii nu au vorbit niciodată în campaniile electorale, deşi ar trebui să fie una dintre prorităţile celor de la guvernare, explică Adrian Moraru, directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice.

"Îngrijorarea noastră nu este numărul de şomeri, ci numărul de salariaţi din privat, pentru că ei alimentează economia, iar o pondere scăzută a acestora în totalul populaţiei face ca statul să nu mai fie funcţional, să intre în metastază. Cu cât forţa de muncă este mai mică în sectorul privat, cu atât colectarea banilor de către stat este mai scăzută şi mecanismele statale intră în colaps", a spus Moraru.

În prezent, în economie lucrează 4,3 milioane de angajaţi (1,2 milioane la stat şi 3,1 milioane la privat).

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO