Profesii

Rezultate bac 2015: câte medii de 10 s-au înregistrat

Rezultate bac 2015: câte medii de 10 s-au înregistrat
07.07.2015, 11:06 760
Promovabilitatea la prima sesiune a bacalaureatului este de 66,41% înainte de soluţionarea contestaţiilor, cu peste şapte procente mai mare decât anul trecut (59,25%), cel mai ridicat nivel de promovare fiind în judeţele Cluj (82,18%) şi Braşov (78,74%), iar cel mai scăzut în Giurgiu (36,06%).
 
La prima sesiune a examenului de bacalaureat, înainte de contestaţii sunt 63 de medii de 10, în scădere faţă de anul trecut, când au fost 104. Cele mai multe medii de 10, respectiv nouă, sunt în judeţul Timiş.
 
Rezultatele la bacalaureat 2015 au fost publicate pe portalul edu.ro.
 
Media minimă de promovare, pe disciplină, este 5, iar media finală, totală, a tuturor disciplinelor, necesară pentru promovarea bacalaureatului, este minimum 6. Procentul de promovare s-a calculat din totalul absolvenţilor prezenţi, incluzându-i în acest total şi pe absolvenţii eliminaţi.
 
Rezultatele, înainte de contestaţii, au fost afişate marţi dimineaţă, la şcolile unde candidaţii au susţinut examenul. Contestaţiile pot fi depuse tot marţi, între orele 16.00 şi 20.00, acestea urmând să fie soluţionate în perioada 8-9 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în 10 iulie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO