Profesii

România a ajuns la minimul de salariaţi din ultimii 50 de ani: 4,095 milioane. Eliminarea muncii la negru ar putea aduce încasări de cel puţin 6 mld. euro la buget

România a ajuns la minimul de salariaţi din ultimii 50 de ani: 4,095 milioane. Eliminarea muncii la negru ar putea aduce încasări de cel puţin 6 mld. euro la buget

Autor: Adelina Mihai

28.03.2011, 23:50 844

Numărul de salariaţi cu forme legale de muncă a ajuns la 4,095milioane la finele lunii ianuarie, potrivit datelor publicate deMinisterul Muncii, ceea ce înseamnă cel mai mic număr de angajaţidin ultimii 50 de ani. În ianuarie 2010 erau 4,33 milioane, iar înianuarie 2008 erau 4,76 milioane. În prezent există de două ori maipuţini angajaţi cu forme legale decât în 1990, când nu­mă­rul desalariaţi era de 8,1 milioane. Pe de altă parte, şomajul este înscădere de 10 luni consecutiv, ajungând la 6,58% în februarie. Cumse explică?

"Cred că numărul de salariaţi care plătesc contribuţii estemai mare, pentru că nu se poate ca la o populaţie ocupată de peste9 milioane de persoane să existe numai 4 milioane de salariaţi.Oamenii sunt plătiţi pe convenţii civile în cadrul proiectelorfinanţate din fonduri europene, pe drepturi de autor, pe contractede management sau primesc orice alte tipuri de drepturi de naturăperiodică şi care nu sunt incluse în statistici", a spus MihaiŞeitan, fost ministru al muncii până în septembrie 2010. De altfel,cel puţin 20.000 de români s-au angajat în ultimii doi ani prinintermediul proiectelor finanţate prin POSDRU, programul definanţare europeană pentru dezvoltarea resurselor umane. Totuşi,Institutul Naţional de Statistică a ieşit ieri cu un comunicat depresă prin care arăta că în economie ar lucra peste 6 milioane desalariaţi, în această cifră fiind incluşi şi angajaţii care muncescla negru.

Până în 2020, rata de ocupare în România ar trebui să ajungă la70% (cât este în prezent în Germania), având în vedere că media lanivel european este în prezent de 64,6%.

Institutul Naţional de Statistică (INS) are două modalităţi princare calculează şi raportează numărul de salariaţi. În fiecarelună, în buletinul statistic al INS apare numărul de salariaţi (de4,1 milioane de persoane în luna decembrie a anului trecut) şisalariul mediu al acestora (de 350 de euro net, tot în lunadecembrie), indicatori care se calculează în instituţiile publiceşi private cu mai mult de 4 salariaţi. O altă statistică, efectuatătrimestrial de INS - şi care a relevat că la finele anului trecutnumărul de salariaţi este de 6,09 milioane de persoane - estefăcută printr-o anchetă în aproximativ 30.000 de gospodării.Explicaţia pe care o dă Statistica pentru diferenţa dintre celedouă raportări este că în anchetele din gospodării au intrat şiangajaţii din forţele armate (260.000 de "bugetari speciali", dinstructurile secrete ale Ministerului de Interne, Apărării, SRI, SPPetc.), dar şi persoanele care lucrează în "sectorul informal sau lanegru", se arată într-o notă a INS. Totodată, datele mai arată cărata de ocupare (raportul dintre numărul total de persoane apte demuncă şi numărul de angajaţi care lucrează legal) a scăzut înultimele trei luni ale anului trecut la 57,9% (fiind cu 2,3% maimică decât în trimestrul anterior).

"Salariaţii sunt cei care plătesc impozite şi contribuţiisociale, de aceea în statistică nu ar trebui să se ia în calcululnumărului de salariaţi şi cei care muncesc la negru. Rata scăzută aocupării se explică prin faptul că aproximativ 2 milioane de româniau plecat la muncă în străinătate, unii sunt şomeri de durată, iarrestul probabil că muncesc la negru", a spus economistul LiviuVoiunea, profesor în cadrul Academiei de Studii Economice şidirector executiv al Grupului de Economie Aplicată. Practic, sepoate calcula pentru prima dată numărul de salariaţi care lucreazăla negru, adică 1,7 milioane de persoane, deşi atât reprezentanţiiINS, cât şi cei ai Inspecţiei Muncii au spus în repetate rânduri cămunca la negru nu poate fi cuantificată.

"Nu se poate face o estimare a numărului de angajaţi carelucrează la negru, deoarece nu este dezvoltată o metodă de calcul apopulaţiei ocupate în economia informală/la negru", au spusreprezentanţii INS. Secretarul de stat în Ministerul Muncii NicolaeIvăşchescu a spus săptămâna trecută - răspunzând la o întrebare aZF - că aproape un milion de români muncesc la negru. PreşedinteleBăsescu vedea anul trecut 1,6 milioane de români care lucrau lanegru. "Toate raportările pe care le primeam pri­vind munca lanegru au fost cifre neoficiale, însă aprecierile s-au făcut şi maigreu odată ce tot mai mulţi români au plecat în străinătate", a maispus Şeitan.

Statul cheltuie anual 10,2 mld. euro pentru plata salariilor aun milion de bugetari (din care aproa­pe 40% sunt folosiţi pentruplata a 260.000 de bugetari din sistemele speciale, de siguranţăpu­blică şi apărare, care nu apar în statisticile ofi­ciale), întimp ce angajatorii din mediul privat au o masă salarială totală de29,5 mld. euro (aceasta fiind cheltuiala angajatorului pentru unsalariu mediu de 600 de euro brut x 12 luni x 4,1 mili­oane desalariaţi). Astfel, dacă cei 1,7 milioane de salariaţi care muncescla negru ar intra în economia formală, la o masă salarială de 12,2miliarde de euro, statul ar putea încasa din taxe şi contribuţiiaproape jumătate din această sumă.

Însă România nu a avut o politică prin care să crească gradul deocupare a populaţiei şi de aceea numărul de salariaţi dinstatistici a scăzut continuu, întrucât peste 700.000 de angajaţi audispărut de pe statele de plată ale angajatorilor în mai puţin dedoi ani. Soluţia pe care au avut-o la recesiune, atât mediulprivat, cât şi cel de public, s-a bazat pe disponibilizări. Ce sepoate face însă pentru a creşte rata de ocupare?

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO