Profesii

România deschide porţile pentru muncitorii străini: Plafonul aprobat pentru 2021 este de 25.000 de muncitori din afara UE

România deschide porţile pentru muncitorii străini:...

Autor: Răzvan Botea

02.01.2021, 16:09 1533

Ministerul Muncii a aprobat contingentul anual de lucrători migranţi din afara Uniunii Europene pentru anul 2021, în scădere de la 30.000, care  a fost contingentul de avize de muncă pentru lucrătorii din afara spaţiului european, arată Ministerul Muncii.

Confruntate cu o lipsă acută de forţă de muncă până la debutul crizei, companiile au apelat la „importul” de forţă de muncă din afara Uniunii Europene. Guvernul stabileşte anual un plafon de avize de muncă pentru lucrătorii migranţi, plafon care a fost suplimentat în 2018 şi 2019. Contingentul a fost dublat de la an la an, iar în 2020 a ajuns la 30.000 de avize de muncă.

Criza a schimbat raportul de forţe în piaţa muncii din România. Reprezentanţii Ministerului Muncii notează faptul că au scăzut contingentul de lucrători migranţi în 2021 din cauza faptului că în 2020 s-a observat o cerere mai mică de lucrători străini în România.

„Astfel, dacă în perioada 01.01 – 30.10.2019 IGI (Inspectoratul General pentru Imigrări – n. red.) a emis 23.526 de avize de angajare/detaşare, până în luna octombrie a anului curent numărul documentelor emise în acest scop a scăzut cu aproape 6.000, fiind eliberate în total 17.578 de avize”, scriu reprezentanţii ministerului de resort.

De asemenea, numărul total de locuri muncă vacante a fost în scădere cu 21% în primele 10 luni din an, faţă de perioada similară din anul 2019.

Un alt set de date de la biroul european de statistică Eurostat, publicat la finalul lunii noiembrie 2020, arată că România a acordat 16.400 de permise de şedere pentru lucrătorii din afara Uniunii Europene. Spre comparaţie, Polonia a acordat 625.000 de permise de şedere în scopuri lucrative în 2019.

 
 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO