Profesii

România versus Germania: La nivel european, peste 70% din angajaţii români din IT au studii superioare. Germania, care deţine un sfert din angajaţii din IT la nivel european, pierde teren VIDEO

Autor: Iulian Tenchiu

01.08.2021, 17:55 25855

Conform statisticilor, Germania deţine un sfert din angajaţii Europei în IT, însă doar 50% dintre aceştia au absolvit o instituţie de invăţământ superior. Spre comparaţie, peste 70% din angajaţii români din IT la nivel european, au finalizat învăţământul superior.

„Germania de exemplu, care acum după ce a ieşit Marea Britanie din Uniune, are aproape un sfert din angajaţii din la nivel european, doar 50% dintre ei cu studii superioare. În 2011 aveam undeva la 60 la sută din angajaţii cu studii superioare, procentul a crescut foarte mult între timp suntem undeva la 76 la sută” a declarat Radu Gramatovici la ZF Live.

Un alt fenomen ce priveşte mediul universitar si piaţa muncii este scăderea numărului celor angajaţi cu studii medii din România. La acest capitol, România ia faţa Germaniei, acolo unde doar 50% dintre angajaţi au studii superioare, în timp ce cealalta jumătate sunt absolvenţi ai unor şcoli post liceeale.

„Numărul angajaţilor cu studii medii scade în continuu, pe când aşa cum spuneam în Germania, care are cel mai mare contingent de specialişti ai lumii acolo sunt cam jumate-jumate. Jumate cu studii superioare, jumate care au absolvit un program postliceal, dar pe sistemul acela al lor de şcoli profesionale, practic post liceale care se desfăşoară în mare parte prin colaborarea cu firme„ a mai spus Radu Gramatovici

AFACERI DE LA ZERO